joi, 5 ianuarie 2012

O invitatie

    Fiecare zi pe care o traiesc construieste / accentueaza un univers al meu, intim si egoist, incadrat in propriile-mi limite temporale, intelectuale si emotionale, o lume in care ma intorc fara un impuls prealabil ca intr-o scoica sau cochilie. Lumea mea e si lumea ta si a fiecaruia dintre noi, n-o schimbam decat daca noi vrem si chiar si atunci o facem de dragul sau fortati de vremuri. In lumea mea nu sunt ,,sub vremuri" (sau asta-mi doresc), aici imi expun ce idei am eu chef, cu un limbaj ce ma caracterizeaza si care demonstreaza nivelul meu de educatie si instructie, aici imi iau libertatea de a critica, lauda, admira sau dispretui oameni, fapte, atitudini... Aici sunt ca pestele in apa si imi asum in proportii diferite cuvintele care vin dinspre inconstient sau subconstient. Sunt Demiurgul. 
    Fiecare zi pe care o traiesc construieste / accentueaza locul meu intr-un univers al tuturor, public, in care minutul meu exact este al tuturor, o lume in care imi traiesc permanent angoasele, frustrarile si bucuriile si in care nu pot sa ma ascund de privirile iscoditoare din jur. Lumea aceasta este sub vremuri, de foarte multe ori nu caracterizeaza pe niciunul de langa mine, imi cenzureaza ideile, cuvintele, atitudinile, faptele. Aici ma simt incorsetata si rasuflu usurata cand o parasesc sau cand am momente de revolta ce par s-o schimbe pentru cateva minute. Sunt Creatia acestei lumi si cateodata ma rusinez de ceea ce vad in oglinda. 
     Impartita intre doua lumi atat de diferite, uneori antagonice, incerc disperata sa le impac pe amandoua, rar se suprapun, de aici si privirea sau rationamentele mele ratacite. Asta e cuvantul, sunt o ratacita, o calatoare fara tinta care in fata aventurilor intalnite n-are alt gest intelept decat sa stea stramb si sa puna lumea in balanta lui ,,Ba una, ba alta". Va invit si pe voi sa fiti calatori printre dileme si perspective multiple, va invit sa nu dati verdicte , sa aveti puterea de a va mira, bucura si admira, sa fiti dezbracati de lumea exterioara pe care insa sa n-o uitati cand iesiti de pe blogul meu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu