Autoironia este un mecanism accesibil numai oamenilor inteligenti.
E nevoie de o profunda autocunoastere de sine, de descoperirea trasaturilor de caracter sau fizice personale pe care, la o adica, sa ti le incondeezi cu gratie. O astfel de atitudine ii blocheaza pe inamicii tai care se vad in postura fie de-a tacea, fie de-a te apara de propriile tale acuze.
Atunci cand te cunosti foarte bine, cred ca cel mai atent esti la defecte; la eventualele laude poate nu reactionezi din prudenta sau pentru ca stii ca sunt linguseli, dar la evidentierea defectelor devii mai atent, chiar te panichezi daca intamplarea se repeta. E, si-atunci aplici formula autoironiei care sigur il va descumpani pe cel pornit sa te denigreze. Dar atentie! linia de demarcatie intre autoironie si ridicol e foarte fina. Trebuie sa ai indemanarea de a te autocritica cu o falsa exigenta dar si cu impresia ca opinia ta e rodul unei indelungate autoanalize de necombatut.
Dar acesta atitudine nu poate ramane la stadiul primar, ci trebuie perfectionata in timp, acceptand exagerari din partea ta a unor critici pana la stadiul la care criticul insusi sa ceara anularea defaimarii, exasperat de intorsatura pe care tu ai dat-o lucrurilor. Sau mergand poate spre crearea de formule-standard cu care sa-ti incepi din cand in cand alocutiunile. Totul e fara limita daca esti expert in a controla ce creezi.
Sau poate cea mai tare atitudine e ca prin autoironia pe care o reversi aparent spre tine sa procedezi defapt la a-i incurca pe ceilalti. De exemplu, daca vine spre tine un val de critici mai mult sau mai putin fondate, nu numai ca trebuie sa-l ignori,ba chiar sa nu schimbi nimic, insa sa treci la declaratii publice despre timpul care a trecut in defavoarea competentelor tale si despre faptul ca trebuie sa renunti la cateva dintre abilitatile tale pe care sa le indeplinesca tocmai detractorul tau.
De ce scriu aici despre autoironie? Pentru ca mi se pare o atitudine mai sanatoasa in fata criticilor rautacioase, interesate sa te denigreze cu orice pret(sau cu un pret totusi, de multe ori e magulitor sa stii ca cineva s-a gandit cateva minute la tine, zile in sir, ca si-a consumat timpul de afectat cu copiii, sotul/sotia/pisica/prietenii acordandu-ti tie o atentie nemeritata).
Autoironia mi-a dovedit inca o data ce eficienta e; revizuirea propriilor atitudini nu trebuie sa vina numai de la cel criticat ci si de la cel care observa defectiunea. Si pentru ca de-obicei cel de-al doilea n-o face (din motive care-l privesc si cu care sper ca a invatat sa traiasca pentru ca, iata, inca mai traiesc), atunci ma opresc si eu de la propriile mustrari de constiinta (necesare si firesti )si reinvat periodic ca viata e scurta si nu trebuie sa las pe nimeni sa mi-o scurteze.
Parafrazandu-l pe Woody Allen, nu trebuie sa fiu prea suparata daca cineva ma detesta deoarece n-am intalnit inca pe toata lumea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu