De vanzare autoironie, se ofera bonus ludic

          Autoironia este un mecanism accesibil numai oamenilor inteligenti.
         E nevoie de o profunda autocunoastere de sine, de descoperirea trasaturilor de caracter sau fizice personale pe care, la o adica, sa ti le incondeezi cu gratie. O astfel de atitudine ii blocheaza pe inamicii tai care se vad in postura fie de-a tacea, fie de-a te apara de propriile tale acuze.
        Atunci cand te cunosti foarte bine, cred ca cel mai atent esti la defecte; la eventualele laude poate nu reactionezi din prudenta sau pentru ca stii ca sunt linguseli, dar la evidentierea defectelor devii mai atent, chiar te panichezi daca intamplarea se repeta. E, si-atunci aplici formula autoironiei care sigur il va descumpani pe cel pornit sa te denigreze. Dar atentie! linia de demarcatie intre autoironie si ridicol e foarte fina. Trebuie sa ai indemanarea de a te autocritica cu o falsa exigenta  dar si cu impresia ca opinia ta e rodul unei indelungate autoanalize de necombatut.
       Dar acesta atitudine nu poate ramane la stadiul primar, ci trebuie perfectionata in timp,  acceptand exagerari din partea ta a unor critici pana la stadiul la care criticul insusi sa ceara anularea defaimarii, exasperat de intorsatura pe care tu ai dat-o lucrurilor. Sau mergand poate spre crearea de formule-standard cu care sa-ti incepi din cand in cand alocutiunile. Totul e fara limita daca esti expert in a controla ce creezi.
      Sau poate cea mai tare atitudine e ca prin autoironia pe care o reversi aparent spre tine sa procedezi defapt la a-i incurca pe ceilalti. De exemplu, daca vine spre tine un val de critici mai mult sau mai putin fondate,  nu numai ca trebuie sa-l ignori,ba chiar sa nu schimbi nimic,  insa sa treci la declaratii publice despre timpul care a trecut in defavoarea competentelor tale si despre faptul ca trebuie sa renunti la cateva dintre abilitatile tale pe care sa le indeplinesca tocmai detractorul tau.
      De ce scriu aici despre autoironie? Pentru ca mi se pare o atitudine mai sanatoasa in fata criticilor rautacioase, interesate sa te denigreze cu orice pret(sau cu un pret totusi, de multe ori e magulitor sa stii ca cineva s-a gandit cateva minute la tine, zile in sir,  ca si-a consumat timpul de afectat cu copiii, sotul/sotia/pisica/prietenii acordandu-ti tie o atentie nemeritata).
      Autoironia mi-a dovedit inca o data ce eficienta e; revizuirea propriilor atitudini nu trebuie sa vina numai de la cel criticat ci si de la cel care observa defectiunea. Si pentru ca de-obicei cel de-al doilea n-o face (din motive care-l privesc si cu care sper ca a invatat sa traiasca pentru ca,  iata,  inca mai traiesc), atunci ma opresc si eu de la propriile mustrari de constiinta (necesare si firesti )si reinvat periodic ca viata e scurta si nu trebuie sa las pe nimeni sa mi-o scurteze.
      Parafrazandu-l pe Woody Allen, nu trebuie sa fiu prea suparata daca cineva ma detesta deoarece n-am intalnit inca pe toata lumea.

Romania, ma iubesti?

           Trebuie sa-ti marturisesc ca am fost o "romanca cuminte"cat am putut eu de bine.
           In vremuri demult  apuse  recunosc n-am visat ca vom fi liberi de Ceausescu si mi-a venit in gand sa te parasesc pentru o tara nu neaparat mai frumoasa cat mai libera.
           Dupa revolutie, in '90, cand am petrecut  o noapte in Piata Universitatii, am fost cam egoista si-mi doream binele meu, nu si  pe al tau care fusesei violata de minerii lui Iliescu.  
           Pe urma,  cand la conducerea ta s-au perindat conducatori care mai de care, m-am tot intrebat de unde mama naibii i-ai scos ca nu ma recunosteam in ceea ce ei imi ofereau: insulte, indiferenta, imoralitate.
           Tu m-ai obligat prin ereditate si imitatie sociala sa ma las patrunsa de spiritul oriental defetist si limitat care mi-a blocat  zarile,  m-a inchis intr-o capcana poleita cu patriotism desuet. Am ramas aici ca sa salvez ce? sau pe cine? si unde e locul pentru soclul statuiei?
           Tu m-ai mintit atatia ani ca a fi roman e un lucru nu firesc,  daca nu vrei sa fii apatrid, ci minunat, deoarece e o experienta benefica sa-mi cresc copilul in tara parintilor si bunicilor lui. Si-acum ma gandesc disperata ce sfat sa-i dau in alegerea unei profesii care sa-l faca somer!
           M-ai inconjurat de oameni rai, egoisti, lenesi, ridicoli in aspiratiile lor materialiste dupa principiile carora am fost nevoita sa-mi traiesc viata.Daca ei sunt urmasii dacilor si romanilor, poate ca in cartea de istorie trebuie sa-l pastram numai pe Tepes.
           Eu ti-am oferit toata viata mea de pana acum, am avut incredere in scolile tale pe care le-am urmat eu si toti ai mei, muncesc aici de un sfert de secol, imi platesc impozitele si cand ti-a fost greu ti-am dat 25% din salariul meu. Tu ce-ai facut pentru mine?
          

Exercitiu de " induiosare universala"

           In toata viata mea am intalnit doar  cativa oameni buni. Buni,  adica nu neaparat dezinteresati de ceea ce se intampla in jurul lor, cat mai ales incapabili de-a te rani nici macar cu o privire.
          Profesorul meu de romana din liceu, dl. Stanescu, era unul dintre acestia. Mic de statura, cu par alb si ochi albastri, parea bunicul ideal. E curios cum de reusea sa ne tina in frau fara niciun efort pe cele treizeci de fete cucuiete. Pe langa faptul ca am invatat carte ,a reusit sa-mi insufle dragostea pentru o disciplina pe care, iata, se pare ca n-o voi parasi prea curand. L-am revazut apoi in primul an de facultate dupa primul meu 10 la literatura. N-am avut cui sa-i multumesc pentru succes si l-am vizitat in casa domniei sale, un apartament tixit de carti unde m-am simtit destul de stanjenita. Mi se parea o indrazneala nemaiintalnita sa -l vad pe profesor in "civil", nu cu catalogul sub brat.
         Vecina mamei mele era prin anii optzeci o batranica tot de vreo optzeci de ani la care ma mai duceam in vizita. Bisericoasa, acum la batranete nu mai avea puterea de-a mai merge la biserica si o mai vizita din cand in cand preotul;  traia intr-o singura incapere a casei ,o camera cu pat de lemn si o masa, cu icoane vechi pe pereti si miros de prune uscate si struguri stafiditi. In lumea ei totul era echilibrat, cuminte, asezat; plecam de acolo calma, incarcata de afectiune si toleranta; imi citea din biblie intamplari halucinante si ma lasa la plecare sa culeg zambile albastre din gradina de flori.
         Doua lumi care-au murit odata cu stapanii lor...
         Nu stiu de ce imi vin acum in minte cuvintele lui Matei despre cei saraci cu duhul,  adica cei care se golesc pe sine de inutilitatea unei lumi meschine si se umplu de Dumnezeu, de spiritul divin. Bunatatea este o floare atat de rara ca numai cei saraci cu duhul o mai descopera si-o cultiva.
         

It's a mystery !

        Si totul a inceput intr-o zi de septembrie,  nu-mi amintesc cat de luminoasa era ziua aceea, stiu doar ca tu mi-ai luminat-o prin vocea atat de calda si gesturile atat de sigure si de unduioase. Este o trasatura pe care o recunosc dupa atatia ani,  aceeasi miscare invaluitoare a mainilor care ma atrag aproape insesizabil spre un necunoscut promitator...
        Era apoi gestul pe care intre timp l-ai pierdut (pentru ca mi-am tuns parul)  de a-mi apuca o suvita si de-a ma trage spre tine incercand sa ma lamuresti ceva. Era in acest gest nu intrebare,  nici chemare ci dorinta de celalalt,  de invelisul lui exterior,  de aparentele ce-l purtasera spre tine.
         E un mesaj dus de valuri inghetate un preludiu pentru eternitate ? Te pregatesti pentru departari si nu ma uiti,  chemari de vise,  de ganduri si sperante te tin langa mine, te uiti in zare dar vorbesti despre noi,  in iarna turbata de afara visezi langa mine la soare si la verdele vietii...
        Si cuvintele se pierd nu in trecut ci spre un viitor nesigur si miile de cuvinte ce ne-au unit de la distanta le rasfoiesti periodic nu amuzat ci melancolic,  increzator ca, de vreme ce ne-au unit o data, o vor face si a doua oara.  Si datele se tot perinda aceleasi de atatia ani si ziua de maine e o data din acestea nu cu rezonanta comerciala de care atata ne ferim ci cu cea a unui inceput atat de dorit...
        Ai avut dreptate candva cand spuneai ca e pacat de atata efort si ca n-are cum sa fie o greseala ceva ce a durat.  Suntem sub vremuri care ne strivesc, ne asimileaza cu niste sarmani supravietuitori mai norocosi decat eroii lui Shakespeare . Pentru ca dincolo de pasiunea  indragostitilor din Verona nu vom sti niciodata cum ar fi fost viata lor daca n-ar fi murit...Eros si Thanatos...Noi insa am aflat.
       Si mai stiu ca sufletele noastre au simtit la unison, ca de cele mai multe ori n-a fost nevoie de cuvinte, ca galanteria si curtoazia n-au disparut azi asa cum nici delicatetea si sensibilitatea nu au depus armele definitiv.
       Si totul se termina tarziu, cu bine, cu ...s-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea-asa...it's a mystery!

Locuitoare in Isarlik

          Nu-mi place orasul in care traiesc.Orice s-ar intampla intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat nimic nu-mi poate schimba impresia ca e un oras de evitat,in care m-as stabili numai daca as fi nevoita.
          Multi localnici get-beget invoca vremurile interbelice in care celebra arhitectura in forma de farfurie a centrului ar fi dat un oarecare farmec targului preponderent negustoresc .Apropierea  Dunarii si padurile din jur au adus aici pe Sadoveanu ,mare amator de vanatoare si amoruri giurgiuvene Comunismul a distrus insasi bruma de atractie si frumusete ce mai ramasese urbei dupa razboi .Colosii industriali au ademenit suflete zburdalnice de prin toata tara si astfel orasului i-a aparut un cartier nou,Tineretului.unde si azi se aud dulci accente moldovenesti .Orasul era astfel un fel de Turn Babel  ,ca toata tara dealtfel.
         Azi  orasul e aproape mort ,locurile de munca limitate ,e incredibil cum pot unii oameni sa supravietuiasca in conditii de saracie maxima .Stirea ca e cel mai sarac oras din tara ne sperie ,ne ingrijoreaza si pe unii ii face sa ia drumul pribegiei .Ca in orice oras romanesc ce se respecta avem si noi baronii nostri si propriile scandaluri ce ne propulseaza ca stire de interes national. Asa mai aflam si noi ce se mai intampla chiar sub nasul nostru si de care n-avem habar.
       Clima aici e minunata:vara e cod portocaliu un sfert din timp si esti pandit permanent de canicula, iarna bate crivatul care rade tot intre capitala si noi ,iar primavara si toamna ,asa ca sa nu ne plictisim ,suntem cu ochii pe Dunarea ce ne poate transforma in oras subacvatic .Totul e nemaiintalnit: si despaduririle,si seceta similara cu a Baraganului ,si inexistenta unei faleze a Dunarii ,si parcul creat la marginea orasului,si griul blocurilor comuniste si imposibilitatea oamenilor de a iesi din starea de amorteala specifica unui targ de la Portile Orientului.
       Cum se intrevede perspectiva unui Isarlik barbian ,o lume pestrita si zgomotoasa ,uratita si primitiva, marcata de saracie si smecherie deznadajduita in secolul XXI?

What's up,Doc?

       De ce-mi place serialul "Doctor House"?
       Pentru ca actorul care il interpreteaza pe protagonist e un frustrat fara pereche care  ma face sa ma rusinez mai putin de frustrarile mele  .In comparatie cu el  ,orice om" plecat putin de acasa" pare in regula. Dar sunt atat de umane reziduurile rautatii lui incat nu-l poti ocoli...
       Pentru ca bolile sau sindroamele pe care cei 4 doctori le vaneaza sunt atat de rare incat nu ma pot opri sa nu ma gandesc ca poate n-am nesansa sa dea peste mine un asemenea cataclism medical .Gandul ca bolile mele sunt tratabile deoarece sunt normale ma linisteste si ma determina sa ma uit detasata la serial.
       Pentru ca pacientii nu sunt tratati ca niste simple cazuri medicale ,ba chiar dr House si-a format un algoritm de investigatie ce presupune cunoasterea vietii intime a celui care zace inconstient pe patul de spital .Destul de perfid algoritm care il pune in dificultate pe bolnavul caruia i se cer amanunte despre calatorii ,amoruri ,dusmani ,caruia i se perchezitioneaza casa si i se transeaza trecutul .Toate acestea cu un scop nobil:pentru a fi salvat.
    Pentru ca dr House nu-si respecta pacientii pe care din start ii desconsidera si-i numeste mincinosi .Ei sunt cazuri medicale ce au rolul de a-l scoate pe el in evidenta, el si geniul lui pentru etalarea caruia nu precupeteste niciun efort. El stie de fapt ca , la capatul intregului spectacol de rautati ,intrebari indiscrete si replici acide ,il va salva pe bolnav ,.ca medicina e un teren al miracolelor gandite si din scurt.
    Pentru ca este incredibil momentul de revelatie care intra in acelasi algoritm al cercetarii, in care toate informatiile multe si incalcite prin sirul lung de diagnostice gresite si analize esuate  se regrupeaza miraculos avand ca stimul o replica  ,o imagine ,o tresarire de gest, o exclamatie...Atunci totul capata sens, durata , finalitate.
    Pentru ca ,dincolo de masca misogina ,dispretuitoare ,crispata ,uratita de propria durere fizica ,suspicioasa si aroganta ,se ascunde tot atata durere ca a pacientului,tot atata dorinta de afectiune reprimata totusi din mandrie si mizantropie.
   Pentru ca replicile protagonistului sunt memorabile ,razi dar iei aminte ,pentru ca aduce pe toti de langa el cu picioarele pe pamant la o meserie unde n-ai voie sa visezi decat in favoarea pacientului . Si toti invataceii lui isi insusesc acesta lectie de viata si in exterior vor vedea ca House a avut dreptate.
    Pentru ca House e om nu supererou ,e  generos in egoismul lui daruind viata, iar orice pacient ar da orice sa auda vocea lui haraita si croncanitoare  spunand ca e salvat...

A cumpara sau a nu cumpara,aceasta-i intrebarea

       Un personaj cu care ar trebui sa se faca bancuri este specia vanzatoarelor .Exista atatea tipologii si subtipologii cate magazine sunt .Dar, pentru ca nu pot vorbi despre toate,  ma rezum la cateva, ,mai precis la cele cu care ma intalnesc zilnic.
       Intr-o ordine absolut aleatorie o asez pe vanzatoarea din magazinul de cartier .Buna prietena cu patroana de obicei obeza,vanzatoarea ma intampina extrem de politicos cu "bine-ati revenit pe la noi" ,apoi continua lingusitor sa-mi bage in sacosa fel de fel de produse care nu sunt pe lista mea .Vreau salam ma imbie pedepsitor si cu carnati  ,vreau branza lipeste de mine urda sau cascaval astfel incat ma vad nevoita sa  refuz stanjenita , parca scuzandu-ma ca resursele financiare sau gusturile membrilor familiei nu-mi permit sa cumpar ceea ce cu atata bunavointa imi recomanda ea . Periodic sau sezonier o aud laudand legumele si fructele din magazin de parca sunt din gradina/livada personala ("nu vreti si niste rosii de-ale noastre?") sau demonstrandu-mi cata dreptate are .Ma scotea din sarite mai ales momentul de final cand epuizam lista de cumparaturi si ea ma intreba candid:"numai atata doriti?",iar raspunsul meu venea greu ,in soapta rusinata ca nu cheltuiesc mai mult acolo..Odata am provocat-o:i-am cerut ceva ce stiam sigur ca n-are , am insistat , am perseverat in a nu lua ce-mi recomanda ea, am cerut din nou ceva imposibil de gasit  si inca ceva , ,aducand-o in pragul unei crize de nervi deoarece de fecare data ma intorceam spre cel de langa mine si aminteam de un alt magazin din apropiere ( un fel de concurenta)unde vazusem sigur produsul respectiv.N-a mai rezistat si ,exasperata ,a chemat ajutoare ,pe patroana care si-a notat tacticos pe un caiet cerintele mele promitand ca le va aduce...Uitasem de intamplare si la cateva saptamani am intrat din nou in magazinul cu pricina .Localizandu-ma ,prietena noastra se inroseste toata ,lasa sa-i scape din mana maslinele pe care le cantarea si rosteste repede catre mine o tirada in care se amestecau nume de alimente,preturi, date ,reprosuri ,linguseli, toate peste capetele celor prezenti care,evident ,nu intelegeau ce se intampla.M-am relaxat si i-am spus ca aveam nevoie de acele produse deoarece tineam o dieta datorata unei medicamentatii si ca intre timp am terminat tratamentul si deci nu mai am nevoie de ele .A clipit des ,a deschis gura sa mai zica ceva, dar s-a abtinut.M-am abtinut si eu sa-i mai cer lapte de pasare.
      De la aceasta intamplare si de la altele pe care le voi povesti alta data, atunci cand intru intr-un magazin scanez rapid trasaturile vanzatoarei adaptandu-mi limbajul si pretentiile la nivelul de inteligenta pe care il citesc in ochii ei.

Intalnirea ca miracol sau ca necesitate

        Se spune ca in viata sunt foarte importante intalnirile pe care ai norocul (sau ghinionul )sa le ai.
        Aud destul de des oameni care spun "intalnirea cu cutare persoana sau cutare carte m-a marcat pentru toata viata",,cred ca e chiar la moda sa spui asta ca sa dovedesti ce persoane minunate si importante ai cunoscut si ce lecturi elitiste ai pe lista,.N-am intalnit pe nimeni care sa spuna ca "O scrisoare pierduta "i-a schimbat viata dar e mai de bonton sa vorbesti despre Marquez ,Papinni ,Cioran ,Mann..Pana si Mutu,(fotbalistul),se lauda ca citeste Eminescu.
        De asemenea n-am auzit pe nimeni sa spuna ca din cauza intalnirii cu nu stiu ce personalitate a inceput sa-si bata sistematic nevasta deoarece nu se mai incadra in tiparul lui de feminitate.
        Cred ca intalnirile avute nu te marcheaza definitiv, ci temporar.,E,posibil ca o experienta de acest fel sa-ti schimbe o atitudine,un gest gresit ,o prejudecata,,dar influenta este minima.Suntem produsul tuturor factorilor ce deriva din mediul social, scolar,,familial si ereditar.Ca sa nu mai punem la socoteala autoeducatia.
       Cineva imi zicea mai in gluma, mai in serios ca  poate cumva am distrus sau coordonat gresit niste destine ale unor elevi care au imbratisat aceeasi meserie ca a mea. Ca  ,daca nu eram eu sa-i duc pe la diferite concursuri unde au cunoscut succese, poate ca soarta lor era alta (mai buna) .Intalnindu-ma cu multi dintre ei ,am strecurat si intrebarea cu pricina: "ai fi ales altceva ,crezi ca ai fi fost mai bun in altceva?" .Raspunsul a fost acelasi: "Imitatia a fost mica,mai degraba am fost luminati in ceea ce vrem sa facem, altfel eram nesiguri pe noi si nu stiam ce talente avem".
      Cred ca la fel se intampla si in ceea ce priveste intalnirile .Oamenii care ne apar in cale sau cu care ne intersectam la un moment dat sunt resorturile ce scot din noi putere ,forta ,imaginatie, ei ne inspira ,ne calauzesc o bucata de drum cat timp noi devenim puternici, dupa care parcurgem singuri restul vietii (cu un album de poze si nume ca stimul).
     Si mai cred ca acelasi rost il au si cartile-amuleta .Acolo ne regasim ca tot,acolo e cineva care spune mai bine decat noi ce simtim ,ce credem ,incotro s-o luam si de ce ,personajele cu care ne identificam sunt eul nostru multiplicat si redescoperit la nesfarsit.
    De-asta e omul un animal social si de-asta isi face tovaras de drum cartea. La nivel macro viata te duce langa oameni celebri ,puternici ,stapanii zilei ,langa invatati si intelepti .De la fiecare iei cate ceva constient sau nu ,bun sau rau. La nivel micro ii ai pe cei apropiati tie care iti sunt si modele si antimodele ,repere morale dar si pretexte de dispret ,prieteni si dusmani.
    Tu esti suma tuturor .Alegi sa-i consideri pe unii modele , pe ceilalti ii ignori.Cam nedreapta e viata!

Amintiri din viitor

       Mi-ar fi placut sa ma nasc la inceputul secolului XX.
       Simt o anume afinitate cu tot ceea ce inseamna acei ani ,de la literatura la momente istorice  ,de la filosofia de viata la vestimentatie , de la gastronomie la deschiderile culturale. Atunci modernitatea incepea sa infloreasca ,oamenii se grabeau sa traiasca intens o viata noua construita chiar de ei .Cred ca e un sentiment covarsitor sa construiesti in timp ce traiesti ,sa ai sentimentul utilitatii tale ,sa te faci folositor tie dar si celorlalti, sa lasi ceva in urma ta in sensul achilean al cuvantului, sa -ti creezi propria glorie.
      Mi-ar fi placut sa fiu contemporana cu Proust (mai degraba decat cu Cartarescu), cu Brancusi (mai bine decat cu Sabin Balasa) ,cu Maria Tanase (mai convenabil decat cu Mirabela Dauer). M-as fi simtit mai implinita asistand la suetele cosmopolite de la Capsa decat sa ma isterizeze talk-show-urile anteniste ,as fi respirat cu placere indoita aerul micului Paris bucurestean cu lumea atat de pestrita si de asezata ,as fi colindat Calea Victoriei in cautare de chilipiruri negustoresti si m-as fi oprit epuizata fie pe bancile primitoare ale Cismigiului  ,fie la o cofetarie la Sosea privind amuzata bataile cu flori .Cat de accesibil parea luxul ,cat de apropiata cultura vestica ,cat de umane apropierile fizice! Traditiile care veneau dintr-un veac oriental cu negustori ambulanti si chefuri de pomina se ingemanau sensibil cu micile automobile aduse din strainatate si cu cochetele case de moda ce cultivau gusturile rafinate ale noii protipendade.
    Peste toate s-a asezat praful uitarii ,comunismul de o viata de om a nivelat tot si a epuizat un popor incapabil inca sa se regaseasca pe sine .Observ acum unele incercari de -a renaste spiritul trecut :conferinte la Ateneu despre romanismul uitat ,baluri tematice ale unei false elite catapultata in inalta societate nu de nobilii strabuni ci de marimea contului si pozitia politica ,tendinta de intoarcere la valorile interbelice (culturalizare,fineturi mondene,romgleza ,cercuri inchise de incurajare a artelor)...
    Pacat ca intr-un decor ce ar putea sa semene cu ce ne dorim oamenii sunt cei care strica bonton-ul .Fauna care populeaza mondenitatile ,unele arte, viata publica ne intoarce nu in interbelic ci la 1800 .Degeaba tanjesc dupa eleganta unor gesturi ,dupa stilistica unor epistole  ,dupa seninatatea unor dupa-amieze cu ceaiul de la ora5, dupa feminitatea studiata a hainelor stradale ,azi ma simt neputincioasa si dezorientata si contrariata si ...
    N-am incheiere ,doar o mica speranta ca istoria este ciclica.