Et in Bucovina ergo !

                                                   


                 Multa vreme am ignorat proverbul ce zice despre calatoria esuata la pomul laudat. O demonstratie superficiala ne duce la dezamagirea neasumata dealtfel a neinitiatului idealist care pleaca spre Mecca si se trezeste la Tandarei. Bluf!
               Aveam o dorinta mare de-a ajunge din nou in Bucovina. Mai fusesem intr-un concediu cu cortul in 2006 si ramasesem cu nostalgia unor meleaguri extrem de frumoase, pline de un fel de magie, cu oameni diferiti de regatenii dintre care veneam. Imi amintesc periplul de atunci plin de glume si intamplari placute pe care le-am imortalizat intr-un jurnal de calatorie. De aceea , o plimbare feroviara  spre aceleasi locuri m-a incantat. Am calatorit cu mare drag si bunadispozitie desi incurcate sunt caile cfr-ului autohton.
             Calatoria la comun pe o distanta mare creeaza un fel de solidaritate intre posesorii de bilete scumpe. Sau poate mutrele de profesoare sunt usor de identificat de catre cei din aceeasi tagma. Una peste alta am facut cunostinta din priviri si apoi verbal cu buzoieni, nemteni si bucuresteni care aveau acelasi punct de sosire : gara Campulung Moldovenesc Est.  Interesanta gara ce se numeste de fapt Burdujeni, nume ce mi-a amintit de Coana Chirita lui Alecsandri! Dulce graiul moldovenesc despre care inca mai cred ca se alatura si unor caractere pozitive, prietenoase. Contactul cu oameni diferiti lingvistic ma incanta desi nu mergeam acolo sa fac studii de lrc.
          Dar sa nu uitam proverbul initial, ca doar de acolo am purces in jeluirea noastra. Si uite asa se face ca deorganizarea era bine pusa la punct, moleseala estica era la locul ei , vremea extrem de rece de pe Rarau s-a pogorat si intre zidurile Colegiului militar unde am fost gazduiti/parasiti/pedepsiti/apelpisiti  in vilegiatura noastra..Nu suntem ceva fitosi din fire dar la cele 15 grade din camere si calugarii de pe muntele cu pricina s-ar fi intrebat evlavios ce forme de pocainta indura...Darmite niste copii de gimnaziu si liceu care traversasera tara pentru un concurs despre cele sfinte si care au dat astfel peste cele mai lumesti si , sa ma ierte Sfintii Parinti din care am conspectat cu osardie, cam adevarate..
      Ziua frig in camere, noaptea  unii mai norocosi au primit calorifere care au zapacit sistemul electric neobisnuit cu tropicele, la dusuri frig si apa calda pe baza de inundatie initiala premeditata, iar daca salvarea speram s-o obtinem din preparatele binecunoscute din Baltagul sadovenian, totul s-a dovedit pura speculatie. N-am reusit sa mancam decat mancare de la chioscul liceului...Ce ziceti de macaroane laptoase cu paine (cina), 2 felii de salam si ceai(mic dejun), ciorba la patrat -adica si ciulama(pranz), musaca cenusie si apoasa(cina)?!...
       Ca in orice opera exista si punct culminant . Sau mai multe : concursul s-a dat pe holul liceului  la 13-14 grade, in prima zi jumatate dintre concurenti s-au mutat la pensiuni si dupa concurs au plecat acasa . Am ramas acolo 200 din 500. Onorabilul juriu a fost gazduit asa cum ii sta bine oricarui juriu ministeriabil la hotel si, la festivitatea de premiere unde toti eram invinetiti de frig, ne spune prin gura minunat de dulce a Minei Rusu cat de obositi sunt dupa o noapte de jurizare si ca , daca au fost imperfectiuni in organizare, citez"suferinta ne innobileaza".
      Imi venea sa strig"Huo!!!!!!!"nu pentru mine ci pentru copiii pe care-i carasem dupa mine pana la Cuca Macaii ca sa le aud pe mandrele Rusu si Petrache din minister cum ne dau lectii de morala si smerenie ! Oricum, m-am racorit acolo atat la propriu(rar mi-a fost dat sa indur nepregatita asemenea frig si delasare) ,cat si la figurat (sunt cap de lista la persona non grata).
    Dar am ramas cu o interogatie inca retorica . Putini profesori s-au aratat indignati de conditii (cei din Iasi, Neamt ne-au taxat ca fitosi) , in excursia pregatita pe Rarau nimeni n-a pus intrebari de organizare si ne-am trezit dupa 4 ore de mers pe un drum din ce in ce mai noroios ca ora de intoarcere e 23 si ca exista doar 1 lanterna. Drept pentru care noi si alte 2 judete ne-am intors iar ceilalti ca la un semnal au pornit asemenea unei turme. Aici intervine dilema mea: supusenia de turma , obedienta sau increderea totala intr-o organizare ce lasa de dorit cu toata bunavointa naratoarei de fata?
     In rest , Bucovina e minunata , cu case atat de frumoase ce arata stapani gospodari, curatenie , oameni trebaluind prin curti nu stand la poarta ca in sud, oras frumos dar sarac(aproape fiecare bloc avea la parter magazine second hand sau cu ieftinaturi), multe flori, oameni ca peste tot(ba cu vorba dulce , ba repeziti), oameni facand politica(era campanie electorala), oameni saraci economic dar bogati sufleteste. La plecare, intalnim elevi ai liceului si-i compatimim prieteneste pentru conditiile in care sunt obligati sa stea . Raspunsul lor ne-a dat de gandit:"Dar sunt conditii foarte bune, se putea si mai rau!"...Judecati voi eu ca eu nu mai stiu ce sa cred: modestie sau prostie?
    Si pentru fiecare dintre raspunsuri am o alta intrebare :avem vreo sansa sa ducem tara asta undeva?si daca da, unde?