vineri, 6 iulie 2012

Calatoria ca pretext de redescoperire

                              



          Traiesc  de aproape doua luni sub impresia minunata pe care mi-a facut-o Ramnicu Valcea.
         Minunile vin cand nu te astepti ca d-aia sunt minuni si  rolul lor e sa te scoata din rutina ta nu numai cotidiana dar si existentiala..Cine sunt si incotro ma indrept ?-asta m-am intrebat la finalul calatoriei ce a avut  ca statie finala orasul cu pricina.
        Ale vietii valuri, vorba poetului, m-au adus la Giurgiu si nu prea m-am intrebat la modul serios unde altundeva m-as vedea traind. Dar acum mi s-a conturat aproape fara voia mea ideea ca altul e orasul ideal pentru mine.
        Ploaia de o zi care ne-a murat pe toti aflati cu treaba prin Ramnicu Valcea nu m-a impiedicat sa vad ca strazile nu sunt inundate de suvoaie , copacii batrani de pe margine par vigurosi si plini de forta, strazile largi , curate , cu case elegante si noi  respirau liniste si boierie, vitrinele mari ale magazinelor de pe bulevarde te imbiau intr-un mod demn, chiar cochet.
       O portiune a centrului intre tribunal si alte cladiri publice seamana izbitor cu piatetele din Roma, mai ales Piata Spania, cu trepte albe de marmura ce duc maiestuos si ascendent catre niste siluete diafane ale unor statui innegrite da mucegai si ploi .Un oras de provincie sebastian, cu terase cochete si linistite, fara pizzerii(!!!), cu 2 mall-uri , dar mai ales cu o atmosfera atat de patriarhala care m-a lecuit de stresul anterior. La lasatul serii, eram singuri pe o strada pustie, curata , fara caini sau betivi in fata carciumilor, intr-un oras cu ferestre luminate si oameni adunati acasa in liniste si bunacuviinta.
     Am trait 3 zile intr-un oras plin de copii inteligenti si oameni ai scolii ambitiosi despre care apoi am povestit la intoarcere. Oameni  ca si noi dar cu un cult al lucrului bine facut care noua ,celor dinspre orient, ne lipseste.Oameni pentru care ziua e tot la fel de lunga , oboseala e la fel de mare si dezamagirile unui sistem care nu-ti ofera recompense pe masura efortului depus  sunt la fel de acute. Si totusi muncesc in continuare stimulati de copiii care nu stateau ca ai nostri, cu picioarele pe speteaza scaunelor si faceau bascalie de toti si de toate ,ci aveau medalii multe atarnate de gaturile firave.
      Gazda noastra a fost Liceul forestier al carui parc dendrologic m-a incantat chiar daca m-am plimbat prin el acompaniata de o ploaie mocaneasca dar calda. In preumblarile prin oras in asteptarea rezultatelor concursului pentru care venisem ,am vizitat Muzeul de istorie care ne-a placut nu neaparat pentru exponate, cat mai ales prin stilul muzeografului  care a inteles minunat ca istoria e o continua poveste pe care trebuie s-o prezinti ca atare celor curiosi sa vada si sa auda . Ne-am despartit de el cu promisiunea unei intalniri peste un an si ne-a raspuns politicos ca spera ca peste un an sa nu mai fie acolo....Pacat!
        Ceea ce mi-a placut cel mai mult insa si m-a facut sa visez la asta a fost Muzeul de arta care e gazduit de casa donata  a unei familii bogate in interbelic. Casa e construita in stil brancovenesc, cu aspect exterior monahal indulcit de ferestrele ogivale acoperite de tesaturi fine dar rezistente de grilaje care pastreaza aceleasi teme si motive si in structura portilor elegante . Situata in spatele Muzeului de istorie pe o stradela cocheta , occidentala. casa adaposteste sculpturi ale lui Oscar Han, picturi de Tonitza si Tatarascu, un chip de copil de Grigorescu si foarte multe opere de arta avand o tema comuna: femeia. Un patefon, un semineu boieresc, mobilier stilizat extrem de elegant si cu un aer de vechi valoros, cu ferestre vitraliate cu motive florale, casa ar putea concura la cochetarie si finetea stilului cu cele de prin capitala .Imaginati-va ca are si o curte interioara cu o mica gradinita de flori, copaci ornamentali in care se aud glasuri de pasarele, cu o expozitie de picturi ale unui contemporan cu evocari urbane dulci ale Sibiului, cu susurul unui izvor mic pierdut ...Senzatiile sunt de rai terestru  si de refuz al intoarcerii la vulgaritatea vulgului.
      Pentru toate acestea si inca altele m-as intoarce oricand si pentru mult timp la Ramnicu Valcea!

Un comentariu:

  1. De rm Vâlcea se leagă Copilăria mea. Verile și vacantele la bunica. Și sa nu mai zic apa Sărata , escapadele pe la stațiuni, parcul Zăvoi.

    RăspundețiȘtergere