Simpla demontratie pro spirit

       Dintotdeauna am socotit si mi s-a demonstrat ca "umanioarele" sunt mai importante decat disciplinele care te aduc cu picioarele pe pamant.
       Stiu, o sa ziceti ca fara ingineri lumea aceasta era neterminata , ca fara medici n-am fi supravietuit, ca fara fizicieni am fi fost pierduti in spatiul si timpul ignorantei, ca fara chimisti nu stiam cat de bogati  suntem si ca fara biologi deveneam dusmanii lumii create de noi...sau de Dumnezeu? Si aici intervine filosofia...
      Pentru ca oamenii si-au pus dintotdeauna intrebari cu privire la propria imagine, lume, familie...si aici descoperim istoria.
     Pentru ca omul a fost creat cu dorinta permanenta de-a cunoaste, de-a cauta aventura si calatoriile la capatul carora lumea lui era mai mare si mai misterioasa...si aici vine geografia.
     Pentru ca omului i-a placut sa se vada multiplicat si interpretat si intors pe toate fetele si toate dosurile ... si in adancul lui au patruns psihologii si scriitorii .
     Pentru ca omul n-a ramas singur, ci a cautat compania altora asemenea lui sau nu, pentru ca s-a strecurat intr-o jungla imensa  si a trebuit sa-l caute cineva acolo si sa-i explice ca e singular si plural in acelasi timp...si-au venit sociologii.
     Pentru ca si-a dat seama ca, la fel ca animalele, si el poate comunica cu cei asemenea lui si a invatat toate ragetele ...cuvintele straine lui...si-asa au aparut lingvistii si dictionarele lor.
     Degeaba are omul drumuri, poduri, are medicamente impotriva bolilor fatale, cunoaste toate buruienile si toate lighioanele Arcai lui Noe, daca nu-si poate exprima sentimentele ce insotesc aceste realizari, daca nu e constient de valoarea ce-l duce mai departe spre noi descoperiri. Si furnicile isi construiesc adevarate si complicate orase subterane pe care talpa micuta a unui copil le distruge imediat, dar ele , din cate stiu, n-au o Carta a drepturilor furnicilor.
      Sunt aproape convinsa ca si contrademonstratia e valabila. Vreti sa incercam?

Hai sa vorbim !

        Greu gasesti azi buni retori si oratori.
        La serviciu ai parte, fara sa ceri, de oratorii de serviciu care debiteaza incontinuu platitudinile zilei, de discursurile lor, aceleasi de multa vreme, esti satul, nimic nu te mai surprinde, oamenii sunt in general conservatori in ceea ce gandesc si exprima deoarece socotesc asta semn de maturitate/consecventa cu sine/demnitate., De aceea nimic nu ma surprinde,  inchid ochii si urechile si pot continua in gand ideea dezbatuta si , de multe ori, cand termin, ma suprapun cu finalul real. N-am niciun merit, imi cunosc prea bine colegii. Ar fi misto o trezire buna ca cea dintr-o intamplare reala: intr-o condica scolara de prin anii'70 un invatator plictisit de scoala, viata etc. scria sictirit:"batut cuie in tavan sa nu cada tencuiala". Asa si cu retorica celor care respira acelasi aer cu mine . E la fel de imbacsita ca aerul de dupa furtuna de nisip de saptamana trecuta.
         Dar in cotidian? Oratoria delicioasa a soferului de autobuz tine numai pana la statia unde coboara interlocutorul lui si are pretexte urbane sau existentiale exprimate frust, autoreflexiv, pare un monolog nehamletian in care celalalt intervine rar dezaprobator, retorica argumentelor  e simplissima si plina de un idiom nou , un fel de amestec de clisee media cu resturi de proverbe si limbaj de lemn retro . Atmosfera e de suferinta colectiva si nu ma mira fraza construita la persoana I plural.
        La o discutie amicala oratoria e si mai dificil de realizat din cauza celor atoatestiutori  ce sunt moralistii de serviciu. Ati observat cat de moralizatoare sunt toate discutiile, cum toata lumea se plange de lipsa valorilor, modelelor, virtutilor dar nimeni nu are solutii? Sunt discursuri in care se insira interminabil zeci de intampari, portrete, relatii, dar discursul e neterminat, insuficient siesi de vreme ce aduce in discutie numai ipoteza de discutat.
      Formulele de adresare sunt sacrificate fara crutare. Felul cum ne adresam la inceput de monolog, cum captam atentia auditoriului e foarte important. Un profesor de fizica ,cunoscut  nu pentru competenta ci pentru duritatea lui,  avea un discurs aproape soptit in asa fel incat elevii erau terorizati de riscul de-a nu auzi un cuvant din toate notitele ce deveneau obiect de tortura.  Altii au voci puternice, iar vorbele spuse rastit, militareste aproape te obliga sa iei pozitia de drepti si sa inchei  aprobator cu un :"da,sa traiti!".  Altii sunt insinuatori, le place sa te implice intr-un joc perfid in care culpa sa fie generala (mai putin a lor sau, daca e si a lor, par sa fi fost obligati sa faca ceva reprobabil), au partpriuri  in felul cum argumenteaza cerand amicilor incuviintarea printr-un gest insesizabil, o ridicare de voce etc. Si, in sfarsit, am avut nenorocul sa intalnesc o persoana absolut incoerenta si care, nefiind beata ba chiar cu pretentii intelectuale, reusea zilnic sa siluiasca limba romana, logica rationamentelor, topica fireasca si avea pretentia sa se faca procese-verbale pentru monoloagele ei . A fost singura data cand prostia amenintatoare asociata cu grobianismul degetelor innegrite de tutun si al trupului  feminin nespalat m-au invins.
         De aceea, dragii mei cititori si convorbitori, sunt incantata de discutiile suculente cam rare in ziua de azi, ma las sedusa de vocea melodioasa si curgatoare a cuiva care ,cu inflexiuni personale, ma duce pe firul argumentelor spre lumi noi.,O sa radeti dar imi place, de exemplu, retorica lui Dan C. Mihailescu, asa impiedicata dar atat de plina de surprize ideatice, asfel incat aproape ca fiecare balbaiala a lui aduce cu ea noutatea multasteptata si incantarea unica...
       Retorica mea? Inca lucrez la ea...

Remember Titanic...

          Astazi se implinesc 1oo de ani de la scufundarea Titanicului...Ramas un mister peste timp, a inspirat filmul la care toti am lacrimat si a lasat in urma lui impresia de necombatut ca omului ii este interzisa eternitatea lucrurilor facute de mana lui.
          Am vizionat in seara asta pe Discovery un documentar interesant in care se demonstreaza ca , defapt, echipajul transatlanticului n-a gresit cu nimic asa cum n-a gresit nici ofiterul de veghe de pe vaporul Californian, aflat in apropierea dezastrului. Se pare ca mama-natura le-a jucat o festa tuturor. Titanicul se afla in mijlocul unui anticiclon care a adus laolalta mase de aer cald si aer rece, temperatura a scazut de la 13 la 1 grad si s-a creat fenomenul de miraj, de Fata Morgana care a ridicat linia orizontului si astfel aisbergul n-a putut fi zarit decat cand era foarte aproape. Tot astfel, cei de pe Californian care puteau sa-i salveze ,au intrat in acelasi miraj care le arata ca in departare e o nava obisnuita nu un transatllantic ce tocmai se scufunda! Concluzia asta te infricoseaza .Nepatrunse sunt adancurile naturii care e cu adevarat o forta! Si-ti vine sa te intrebi : natura e sub(controlata de)oameni sau oamenii sunt (cei care controleaza)sub natura?

Joia smereniei noastre

            Cine stie... tace, cine nu stie- vorbeste.
            Este Saptamana Patimilor, Saptamana Mare, saptamana in care in anul 1300(socotit jumatatea duratei lumii noastre) Dante Alighieri calatoreste in lumea "de dincolo" din dorinta de purificare , aflat laolalta cu" intunecatul Ev Mediu" intr-un moment de cumpana. El a calatorit in Infernul ce are forma unei palnii uriase care coboara in 9 trepte infricosatoare spre centrul pamantului, locuri unde pacatosii sufera si sunt pedepsiti pentru pacatele/viciile lor. In religia crestina cele 7 pacate capitale pe care nu le putem ocoli dar merita sa avem intalniri cat mai scurte cu ele sunt:
            -mandria
           -invidia
           -iubirea de argint
           -desfranarea
           -lacomia pantecelui
           -trandavia
           -mania
        Apoi,  Dante calatoreste si  urca  cele 7 trepte ale Muntelui Purgatoriului unde pacatosii invata sa se caiasca pentru pacatele lor si in cele din urma ajunge in Paradisul format din 9 ceruri la care au acces numai cei fara de pata , virtuosii. Imi fac datoria de-a va reaminti virtutile crestine morale: 
           -intelepciunea
           -smerenia
          -sinceritatea
          -cumpatarea
          -rabdarea
          -staruinta in bine
          -blandetea
          -pacea
          - prietenia
          -iertarea
          -mila
          - dreptatea
      "Asculta mult si vorbeste putin, ca de aceea ti-a dat Dumnezeu doua urechi si o singura gura!"si , mai ales,  invata ca pe tot parcursul vietii tale  "sa-ti pui cat mai putine semne de intrebare  si cat mai multe semne ale mirarii!".

       

"Nu pot pentru ca sa va zic..."

          Din ce in ce mai mult observ ca traim intr-o lume a formelor fara fond. Stiu, o sa ziceti ca povestea e veche, dar cat de mult o constientizam cu adevarat?
         Par egzamplu, in discutiile cotidiene. Avem opinii despre orice oricand oriunde dar daca le analizam pe-ale noastre si pe-ale celorlalti o sa observam ca sunt  superficiale, pline de clisee personale sau din media, discutia se duce inevitabil ca un tavalug spre zone lejere si usor de abordat gen barfa, povestea vietii personale,  mondenitati,  eventual politica.. .Unde-s argumentele , contraargumentele, unde-i retorica, placerea de a asculta si de a te lasa invaluit de propria teorie? Astazi ne certam iute, orice contraopinie ne jigneste si avem mereu replica de inchis gura celuilalt.
           Dar ce parere aveti despre atitudinile de socializare? Zambete contrafacute, discurs de circumstanta , lenea de a gandi, ipocrizii,  dulcegaria unor discursuri detasate, politica intrigilor, fatada unui om care stie multe dar nu spune, cultura de "toc-sou", suspiciunea si antipatia spontana daca i s-a demonstrat  prostia, astea sunt masti  in spatele carora se ascunde hadosenia.
          Contopismul e in floare. Noua functionarime a descoperit calculatorul dar nu ca sursa de informatie ci ca  pictorul de serviciu. Am vazut dosare , proiecte,  hartii oficiale incondeiate ca ouale de Pasti, primesc mereu hartii frumos aranjate, cu chenare si floricele in care sunt greseli de scriere, exprimare agramata, prostii rastalmacite, imbecilitati urmarite pe parcursul facerii lor dar care se finalizeaza in nimicuri .O umflare exagerata a vizualului in dauna continutului.
        In incheiere, va dau de veste ca limba de lemn n-a murit, ea traieste prin graiul fiecarui roman care urmareste docil  media contemporana.

Jurnalul unui proiect

          Duminica, 1 aprilie-Nu e pacaleala, dar asa arata .Mergem la Muzeul satesc din Fratesti pentru a face rost de materiale pentru un interviu si un portofoliu stiintific necesare participarii la concursul de la Oltenita .E frig, ploaie, vreme bacoviana .Ajungem si...surpriza! in noaptea precedenta muzeul fusese spart (a opta oara!) .Stupoare, frig, asteptare indelungata, decizia infrigurata de a ne intoarce deoarece, nu-i asa, si maine e o zi...
          Luni, 2 aprilie-Dis-de-dimineata mergem la muzeul cu pricina unde ne asteapta gazda noastra, custodele locatiei, dl profesor de geografie pensionar Dumitru Burlacu. La cele 4-5 grade stationam in incinta muzeului , facem interviul si fotografiile necesare (Theo  cauta unghiurile cele mai potrivite desi geaca subtire de piele tremura mai rau decat corpul lui pirpiriu, iar Lucian face niste poze mestesugite ca si aparatul smecher pe care-l are; Dorian reuseste sa tina minte intrebarile si mai improvizeaza pe ici- pe colo asezandu-si gulerul gecii si frizura cuminte, iar Razvan isi asteapta cuminte randul  care va veni dupa-amiaza; eu ma angajez ca supervizor, dar observ ca baietii se descurca binisor). Cand plecam de acolo suntem rebegiti de frig si cadem pe capul directorului scolii, dl Radu Stanica, ce  ne primeste in cladirea noua dar mai ales calda unde ne dezmortim. Aceleasi masini care ne-au adus (parintii lui Lucian) ne intorc la scoala si incepem etapa a doua a proiectului. Nu stim cum o sa arate prezentarea, trebuie reasamblate filmul si pozele, iar materialele pentru portofoliu nu sunt definitivate ,Intorsi acasa, toti muncim pana la ore tarzii din noapte...
       Marti, 3 aprilie-La pranz ne adunam la info , vizionam filmul care are si coloana sonora, corectez cu viteza luminii(stinse!) portofoliul care trebuie scos in timp util .Ideea de ieri cu tricourile personalizate are succes; mama lui Lucian s-a ocupat de ele si seara le vedem .Mesajul lor jucaus ("Lele, lele, izmulita ,/Veniti 4 puicute la portita"-in fata si "De dragoste ca pe Vlasca"-pe spate) ne binedispune . Seara aduce o noua sedinta mai scurta si putina socializare la Razvan acasa, dupa care intra in rol Dorian care e nevoit sa invete cat mai bine si cat mai convingator prezentarea. Ne culcam tarziu, pe la 2.
       Miercuri, 4 aprilie-Plecarea e devreme , toata lumea e punctuala dar adormita, se fac retusuri de ultima ora.Microbuzul pleaca la Oltenita ..
       Va continua...

Prizonieri in clisee

         Se spune ca suntem prizonierii lumii lui Caragiale...Nu se stie inca pentru cata vreme. Suntem inconjurati de Mite,  Zite, Marghioale,  Rica Venturiano si Conu Leonida. Noi insine ne impacientam, avem un limbaj pestrit si ne pravalim zgomotosi intr-o detasare orientala. Ca si Miticii de odinioara  facem bascalie de tot si toate si ne-ar placea ca slujba eterna datul mustelor afara din Cismigiu. Maivarstnicii dintre noi au ca tel  hartia de "apropitar", iar majurii si capitanii (burtosi) din garda nationala ne dau amenzi contraventionale. Triunghiurile sau patrulaterele conjugale se mai poarta inca desi barbatii nostri mioritici inca vor onoarea neintinata. "Divorsul" e inca o afacere cu rufe spalate in public, iar loteria nationala baga inca oameni la spitalul de nebuni. Forumurile si blogurile anonime cuprind o antologie de epistole anonime, terasele sunt pline de demagogi patriotarzi si Coriolani...Sunt in continuare cucoane cu bubici pe strada, dl Goe e acum intr-o decapotabila si se duce singur la"bulivar", chivutele sunt hostesele din cluburi, avem mereu cate un prieten sfatos care e pe rand Mache, Lache, Tache...
         Inca si inca si inca pe-atatia...Caragiale a fost defapt un rautacios si un cinic,  ajutat mereu de prostia, vulgaritatea si rautatea contemporanilor sai  sa le scoata in evidenta numai defectele, numai raul...Ii dispretuia pe romani, de aceea a si plecat la Berlin. Nu-i placeau orasenii, dar a fost marcat de rascoala taranilor din 1907.  El defapt n-a fost niciodata asimilat de spiritul romanesc, asa cum nici Eminescu n-a fost . Nu toti romanii lui Caragiale si de astazi au fost/sunt infami, misei si bufoni exaltati, asa cum nu toti romanii lui Eminescu si de astazi au fost/sunt visatori, filosofi si aspiranti spre absolut.De ce nu se spune ca suntem prizonierii lumii lui Eminescu? Sau se spune ?