Traitori intr-o lume a specialului

             

                    "Vreau o femeie editie speciala!" fredoneaza  semiimpersonal solistul  de la radio. Consecventa cu care striga in cele patru zari ca nu vrea o femeie oarecare ci una speciala putea sa atraga niste vociferari sau eventual palme de la vreo sufrageta feminista. Norocul lui ca nu-l asculta nimeni si deci nimeni nu se ofuscheaza de cererile lui misogine.
             Si acum , ca sa am un pretext pentru doua momente de meditatie launtrica, urmeaza intrebarea : oferim noi ceva special ca sa avem pretentia ca trebuie sa ni se ofere numai calitatea intai? Si , asa ca o simpla curiozitate, ce facem dupa aceea? Verificam in timp daca ceea ce am asimilat relational/emotional cantareste la fel de mult ca universul nostru oferit de obicei in astfel de situatii? Si periodic cumpanim daca unul a oferit mai mult "ceva special" decat celalalt? Si cum definim acest"special"?
               Hai sa reactualizam repejor cliseele mioritice care ne intereseaza!
               Femeia speciala trebuie sa arate fizic mortal, gen femeie fatala, cu ochi necaprui si neaparat blonda, cu o meserie banoasa ( finante, imobiliare, afaceri cu statul sau angajata in vreo regie autonoma), cu masina buna, noua si ingrijita, cu scoala vietii ce nu lasa loc la entuziasme si lesinuri interbelice, fumatoare si , de ce nu, plina de idei cliseizate auzite de prin cluburi, suete intre fete sau discursurile lui Dan Puric de la Ateneu . Usor misterioasa in ipocrizia prinderii masculului cu cont sau sex-appeale, nefacand eforturi sa para superficiala , avand insa cultura mall-ului si a magazinelor de firma , relationand mai usor la telefon, messeger, email sau chat decat face to face, femeia speciala trebuie sa fi facut cel putin o victima masculina in periplurile ei noctambule. Nuantatul peiorativ"buuuuna"se refera mai degraba la dexteritatile ei din dormitor decat la bunatatea cu care ofera ceva sau la sentimentul matern la care nici nu viseaza... Stiu, sunt rautacioasa. Si un pic invidioasa.
             Sigur va intrebati cum poate sa arate barbatul special. Cam la fel ca perechea lui, de aceea nu ma obosesc sa reformulez. Astept ca sa aud refrenul de la inceput dar cantat de o voce feminina. In orice caz, solistul ce racnea de zor ca vrea o femeie speciala mi s-a parut usor boulean, inclinat catre tristeti metafizice de genul"azi ploua ,deci sunt nefericit", resemnat in fata femeilor speciale care l-au tot abandonat in scurta lui tinerete dar tanjind dupa reteveiele primite de la acestea, bugetar ,cu o cultura de biblioteca de la Jurnalul National, cu parinti care-l vedeau doctor sau inginer si pe care el i-a dezamagit luandu-si o nevasta fara dota. Multumiti? Cel mai multumit sper ca e Kogalniceanu ale carui fiziologii le-am adaptat aci.
             Deci, mai vrea cineva sa fie special?