Ferice cel orgolios...

  


                         Grea povara de dus este orgoliul ! Te macina frustrarile si complexele care se dezvolta fara voia ta peste drum de succesele si implinirile tale, musteste in tine nevoia de a arata cum esti cu adevarat si cat de mult ai fost apreciat pentru toate astea in trecut. Ca doar nu ai lucrat singur la statuia egoului personal ! Ani la rand ai avut aplaudacii tai , oameni interesati de propriile planuri sau sentimente ca sa-ti rotunjeasca in bine niste calitati obisnuite. Si ai crescut cu aceasta imagine, si ai avut somn linistit, impacat cu tine, si ti-ai umflat personalitatea ca o basica de sapun transparenta si delicata.
                   Si vine unu' care vrea sa-ti demonstreze contrariul! Cu ce drept? Cu ce interes? De cate ori o va mai face? Trebuie sa reactionezi dur, violent ca sa-i tai entuziasmul de a continua sau ipocrit, pandindu-i urmatoarea miscare?
                  De cate ori in viata ni se spune adevarul in fata si credem ca sunt rautati sau invidii? De cate ori ne gandim mai intens la propriile fapte raportate nu la felul nostru de a fi ci la efectele pe care cei dragi noua le-au suportat? Ne mintim spunandu-ne ca ceilalti deformeaza adevarata noastra fata ca sa ne manipuleze sau sa ne santajeze emotional si nu ne plecam o clipa rabdarea catre adevarul de dincolo de adevarul lor.
                Orgoliul ne tine de cald in zilele in care suntem tristi si neajutorati, in noptile de singuratate si teama, dar tot orgoliul ne indeparteaza de prieteni, de cei cinstiti cu noi, de cei care ne-au fost alaturi neconditionat.
              De la orgoliu la tradare nu e decat o rasuflare, de la orgoliu la nerecunostinta nu e decat un gest, de la orgoliu la dispret nu e decat un gand...Fiecare pre orgoliul lui piere!