Ma uit amuzata la felicitarea pe care baiatul meu a primit-o , pe langa alte cadouri, de ziua lui .Are 16 ani si felicitarea arata un leu vajnic umflandu-se in muschi ,iar deasupra lui troneaza un amical "Hai, arata-ne de ce esti in stare...", aluzie subtila la apelativul pe care Dorian il duce de ceva vreme in spate:"puiule!".Am inteles ,deci, mesajul.
Nostalgia dupa copilaria lui pierduta de mine ca mama mi-a revenit. Imi face placere sa-mi reamintesc momente din decada si jumatate ce-a trecut peste el si nu regret noptile nedormite sau zilele alocate in intregime numai si numai lui..Trecerea timpului mi-a luat-o inainte si dintr-odata mergand cu el la plimbare n-a mai fost nevoie de mana mea ocrotitoare. Nu m-am simtit in plus , am fost incantata.Crestea.
Cand a mai crescut, nu numai datoria de a-i cumpara haine ma mobiliza ,cat mai ales bucuria de a-l gati, de a-i cultiva simtul estetic, de a trezi in el vibratii estetice si emotii colorate. Il taram dupa mine prin magazine si asortam, ma razgandeam, cuplam piese vestimentare pe care pe urma acasa el le recompunea sau le refuza ambitios.
Cu cat crestea mai repede, cu atat imi doream sa se intample asta mai repede, nu din comoditate sau satietate, ci din dorinta de a fi egalul meu, de-a avea un convorbitor pe masura. Sunt trista deja cand ma gandesc la momentul cand va depasi nivelul meu si eu voi ramane in urma lui cu nostalgia discutiilor nepurtate...
Este un copil bun , intelept si echilibrat care ma fereste de griji inutile. Inca ma simt necesara ca locomotiva a lui prin educatie si instructie si nu rare sunt momentele cand ne intelegem din priviri. Chiar daca e la varsta rebeliunii adolescentine, intelege rostul meu si exagerarile aferente. Il simt de multe ori atat de aproape de mine, ca-mi aud sangele clocotind in el. E al meu si nu sunt de aruncat emotiile unei mame care simte emotia organica a iubirii materne . Poeta Ioana Nicolaie scrie undeva intr-o suita de poeme in proza despre "Cerul din burta", despre relatia unica, nefreudiana dintre mama si copil , despre statului unic al femeii care simte crescand in ea o viata noua, cu greturile de dimineata, primele miscari ale copilului, momentul cand la ecograf afli sexul lui si ii alegi numele pe care deja il folosesti in dialogurile cu el. Pentru ca vorbesti cu copilul tau dintotdeauna si el te simte si-ti raspunde cu aceeasi emotivitate si cand e in burta ta si cand are 16 ani.
Tot el a ales ca urmatorii patru ani sa aiba statutul de elev al meu si sunt surprinsa de cat de bine merg treburile intre noi. Sunt nevoita sa satisfac curiozitatea multora care vad numai dezavantajele si nu intuiesc avantajele : si-a umplut anul acesta tolba cu informatii, si-a schimbat prioritatile, si-a largit vizibil orizontul cunoasterii, s-a maturizat, are trasaturile generatiei lui dar are gena unei lumi mai conservatoare cu principii clare, romantisme si cumintenia unor viziuni.
Este Rac, este incapatanat si asta m-a invatat pe mine ca drumurile ocolitoare sunt cele mai sigure.
Vara aceasta a descoperit emotii noi pentru el si sunt fericita ca m-a facut partasa la la ele.
Am acum varsta spiritului fiului meu si sper ca voi reusi sa-l invat si pe el sa -si pastreze tineretea spiritului.
La multi ani, leule!
E un copil inteligent. Cum altfel cu așa mama? Exista un echilibru in ceea ce scri. Îmi place .
RăspundețiȘtergere