Mi-au placut intotdeauna plimbarile lungi prin padure . Primavara prin mai este cel mai frumos. Iarba noua, carnoasa si de un verde puternic se lasa greu calcata de talpile mele, fosnetul usor susurat al frunzelor te cuprinde usor intr-un fel de resemnare , de uitare de sine.
Vara este racoare si bine dar si acolo te gaseste canicula si iarba nu mai e atat de viguroasa, ci se mladiaza usor domolita de niste fata morgana personale.
Toamna e cea mai trista poveste de dragoste. Aceeasi iarba se pleaca obosita la pamant si , daca e o toamna lunga, mici firicele de iarba proaspata se itesc vesele la un soare rosu.
Iarna n-am fost niciodata in padure, dar mi-ar placea sa o fac intr-o zi cu mult ger si soare, sa simt zapada scartaind sub pasii mei sovaielnici, sa caut cararile verii, mirosul florilor de salcam, ruginiul frunzelor tomnatice...
Si toate acestea le-am gandit intr-o dupa-amiaza de sfarsit de aprilie mergand prin padurea Gutu de la marginea orasului. O experienta unica (am fost muscata de o capusa!), amuzanta (am avut ca mijloc de locomotie dus-intors o caruta trasa de un bidiviu rapanos pre nume Alina), galagioasa si plina de verdeata. A se repeta cat mai curand ! "Copiii" mei au fost linistiti, educati, descurcareti si , vazandu-le bucuria, m-am bucurat si eu cu ei. Parca Jean Jacques Rousseau vorbea despre educatia naturala realizata in mijlocul naturii . E interesant sa observi oamenii in natura. Daca mergi in scop pur stiintific, padurea ii intimideaza, se simt stanjeniti sa vorbeasca despre ceva atat de palpabil, ei fiind obisnuiti de scoala noastra stramba sa se exprime cat mai abstract, cu cat mai sofisticate informatii.
Copiii se plictisesc repede intr-o padure. Jocurile de orice fel nu pot fi inlocuite de expeditia in sine, vor action, adrenalina, ii nemultumeste rutina linistitoare a verdelui atotcuprinzator. Ii ia cu somn sau cu plecatul acasa. Pacat ca si adultii trec indiferenti si asimileaza padurea cu un loc potrivit pentru un gratar, o plaja gratis sau un container natural .Si pe urma se mira de ce iarna le e casa ascunsa de nametii uriasi neopriti de nimic!
Padurea e totusi ca orice femeie : freamata, sufera daca e calcata in picioare, isi schimba garderoba anual, se lasa cutreierata si descoperita, poarta culori aprinse, e cocheta si jucausa, primitoare si se intristeaza repede. Si vanatorii sunt totdeauna barbati!
