Live to ride,ride to live

      Cred ca orice statut social/hobby trebuie asumat pana la capat.Asta daca vrei sa iesi cu el in lume.Daca e numai de fatada ,din snobism sau din plictiseala e bine sa ramai cu el la nivel de apartament.
     De exemplu:te lauzi in gura mare ca ti-ai luat Harley- Davidson .Scrii pe blog ,mergi la expozitii de motociclete ,cauti innebunit toalele specifice din cat mai multa piele (geaca ,cizme ciocate ,manusi ,curele cu insemnele portocalii), te tatuezi undeva la vedere (bicepsi ,tricepsi ,ceafa ,antebrat ,glezna ,gat), nu te mai barbieresti zilnic pentru ca in week-end-ul cand pleci sa ai o barba comoda ,asculti hard rock sau oldies but goldies ,accepti sa lasi dupa tine cand cobori de pe motor pe langa parfumul tau si un miros persistent de benzina si unul abia simtit de transpiratie  (incarcat de muuuuult testosteron ,dealtfel) ,iti asumi riscul estetic al unei freze lipite de scalp ca si aparitia ta oarecum dura cu fata acoperita de baticul negru si ochelarii  la fel de negri protectori care sperie copiii la o trecere de pietoni sau fac sa tresara ultimele urme de barbatie la mosii vanjosi de altadata .Acestea fiind zise ,,pornesti la drum. Un drum neaparat luuung,nu pleci in vizita in alt cartier ,nici la cea mai apropiata plaja ,nici la socri.
     Pleci incotro vezi cu ochii ,farway, dincolo de linia orizontului ,cu un dor de duca ce presupune nu numai vizionarea din mers a unor peisaje mai mult sau mai putin cunoscute ,cat mai ales senzatia de forta bruta ,de animal domolit pe care ti-o da motorul de sub tine .Zgomotul tobelor tunate umple vaile si soseaua pe care te prelingi tacticos cu mainile intinse pe ghidoanele inalte ,cu spatele drept scrutand incruntat zarea (incruntat ca sa nu te loveasca vreo gaza plimbareata ) .si mergi ,si mergi ,si simti in fund toate hartoapele drumului  ,dar tie nu-ti pasa pentru ca senzatia de libertate e tot ce-ti doresti ,si mirosul de aer .de iarba si de vant care te face sa strangi mai tare motorul intre picioare.Si treci ca un bolid pe langa barbatii care -ti fac cu mana intr-un soi de complicitate masculina ,pe langa copiii care, daca nu se sperie,iti imita galagia admirativ ,pe langa grupuri de cucoane serioase pe care le ia prin surpridere mugetul motorului ambalat sa traverseze strada...Si-ti termini ziua nu intr-un hotel cu asternuturi mirosind a lenor ci in propriul cort carat in spatele tau intre tine si consoarta care ,ca si tine ,a incercat peste zi aceleasi senzatii (mai putin cea de bau-bau pentru copii) sau intr-un camping din mijlocul pustietatii unde te bucuri de compania usor bahica si zgomotoasa a altor harley-isti si de niste fripturi in sange si o bere carlsberg(am vazut o reclama la berea asta:au umplut o sala de cinema la mall cu motociclisti ,toti tatuati, aparent fiorosi ,barbosi in mijlocul carora erau doua locuri libere;cei care isi infranau teama de a-i deranja pe raii de acolo ca sa-si ocupe locurile platite erau aplaudati si recompensati cu o bere...)...
     Cred ca daca vrei sa fii cu adevarat  luat in serios cand iti cumperi o legenda trebuie sa stii sa creezi lumea potrivita in care legenda sa se simta bine si sa fie pusa in valoare.Altfel se va simti falsul,artificialul,o lume fortata ,o imagine deformata care ,culmea,nu-ti va face rau tie ca imagine ,ci tocmai legendei la lumea careia ai aderat.

A barfi ,barfire

      V-ati gandit vreodata cat de multe lucruri ce tin de viata noastra uitam si cat de multe despre altii tinem minte?Atunci cand povestim cuiva despre noi naram placizi,descoperim lacune in ordinea evenimentelor,uitam sau deformam replici,iar atunci  cand barfim pe cineva ne entuziasmam brusc,ne inveselim,retinem amanunte ,facem conexiuni rapide,ne streseaza o inadvertenta,cronologia e sfanta...
     De ce ne preocupa ceilalti,fericirile sau nefericirile lor?Avem chiar atata timp de trait incat il alocam si altora in defavoarea clara a celor care-l merita cu adevarat?Hai sa incercam cateva raspunsuri ,nu de alta ,dar poate justificandu-ne,ne scuzam. Deci...
     Viata celorlalti ne ofera prin detasarea de ea doza necesara de senzationalul care lipseste din a noastra  .
Placerea  de a comenta ,savura si diseca e o forma de-a trai si tu la aceleasi cote,te substitui actorilor adevarati ,tu care esti numai o rezerva. Ce senzatii unice!
     Curiozitatea de a sti ,de a-ti umple tu un gol emotional abisal .Devii alaturi de cei barfiti Femeia sau Barbatul sui- generis,creezi discursuri misogine sau feministe,te lupti parca pentru propriile idei si idealuri. Cata dorinta!
    Preocuparile tale de-o viata s-au desfasurat intr-un spatiu minimal in care nimic n-a scapat nimanui,asa ai fost obisnuit,  potrivit aforismului "cine nu e barfit nu exista".Cat vizionarism!
    Esti locvace si cauti cu disperare subiecte pentru un exercitiu de oratorie de birou si cauti ,si cauti si dai peste vietile altora  care -ti ofera subiecte grase pentru un curs de psihologie umana.Cat triumf!
     Invidia ,bate-o-ar vina,ca ne-a scos din minti.si ,pe buna dreptate, de ce merita unii sa fie mai (ne)fericiti decat altii?Ciuda,ranchiuna,pizma sunt buruieni otravitoare care cresc in toate curtile sufletelor si care ne impiedica sa traim in armonie cu ceilalti dar mai ales cu noi insine.Cata generozitate!
     In loc de morala de final ,ma gandesc sa va propun un exercitiu de barfa: asezati-va in fata unei oglinzi si incepeti sa analizati/disecati/barfiti ce vedeti acolo.Spor la treaba!
   

Turist in Tara Oasului

         Am calatorit in vara in Maramuresul istoric.A fost o experienta interesanta pe care as fi vrut-o de mai lunga durata. Calatoria pana acolo a fost facuta noaptea asa ca nu pot relata niste peripetii feroviare nocturne inexistente ,dar ce bun a fost somnul pentru peregrinarile urmatoare! Localnicii sunt asa cum ii vedem si auzim la televizor :robusti,exasperant de calmi,cu fete rotunde, zambitoare ,indatoritori si serviabili,cu accentul acela specific cu care in parte m-am intors acasa .Nu sufar de patriotism local sau national, sunt constienta de avantajele nasterii in alta tara ,dar ,inexplicabil, am simtit pentru oamenii aceia un fior de apropiere,de toleranta si o permanenta redescoperire a romanismului .Locuitoare a unui oras de granita si iesita de cateva ori din tara prin diferite vami  n-ar trebui sa ma emotionez cand ajung la un punct nou de granita.Dar  cand ne-am apropiat de granita cu Ucraina si ni se aratau satele de romani de dincolo si ni se explica viata lor,apoi interdictiile de la granita pe care parca nu indrazneam s-o privesc .toate mi-au pus un nod in gat si m-au determinat ca spre sfarsitul zilei sa cant laolalta cu musafirii veniti de dincolo de granita celebrele cantece patriotice ardelenesti.
      Din mersul domol al autocarului am admirat satele de pe Mara si Iza cu cete de fete si mandri feciori,ele cu minunatele costume traditionale si batice multicolore ,ei ferchezuiti in costumele negre si sobre.Era duminica,satul intreg mergea la biserica.Nu va puteti inchipui spectacol mai frumos cu acesti oameni atat de inconstient histrionici in portul aratat,atat de curati ca tinuta si simbol.Adevarata vatra stramoseasca, nu demagogie politicianista!
     Ceea ce m-a surprins cu-adevarat a fost Cimitirul de la Sapanta. Punctul turistic obligatoriu s-a dovedit impresionant .Poate ca unii iau textele funerare din perspectiva comica,ele avand o oarecare forma lirico-sugubeata,dar dincolo de asta se simte tristetea sfasietoare a celor dusi,a celor ramasi,viata nedreapta ,sufletele rupte de familiile lor,un amestec de Miorita,Cioran,Grigorescu si bocet popular .In fata cimitirului am facut poze cu un grup de osence frumoase. Aflam de la ghid ca spatiul cimitirului e loc de socializare,de petire .Concluzionez batraneste:mortii cu mortii,vii cu vii!
    

Errare humanum est

          De ce oamenii mari mai gresesc? Pentru ca toti suntem supusi greselii ,pentru ca suntem perfectibili ,pentru ca trebuie sa reparam toata viata in minut de egoism ,pentru ca sentimentele vin si se duc ,pentru ca ceea ce cladim cu cel de langa noi pare sa nu ne tina aproape...Sunt tot atatea explicatii cate situatii de viata sunt.
          Mai grav si impardonabil este atunci cand  cei care asista la destramarea familiei sunt copiii .Resentimentele si frustrarile celor mari nu par sa stea ascunse in dormitorul conjugal ci erup dureros de reale catre copii,martori muti si infricosati ai unei rupturi poate iremediabile.
          Ca arbitru al unei astfel de situatii as asculta pe toata lumea:as intelege resorturile relatiei ce sta sa se rupa (ce i-a adus impreuna ,ce au construit impreuna, ce planuri de viitor au avut) ,opiniile copiilo r(statutul tatalui/mamei,cine-i stalpul casei,dar elementul de echilibru ) .De ce nu se rupe o relatie moarta in care partenerii traiesc in alte relatii? Raspunsuri posibile :pentru a pastra niste aparente in fata comunitatii (marca a ipocriziei,dealtfel,de parca nu toata lumea stie),pentru a avea grija de copii in continuare (care vor observa plasa de relatii in care cresc) ,pentru motive financiare (casa/masina sunt la comun,n-au alte resurse),pentru ca s-au fript o data cu o casatorie si ezita s-o faca a doua oara, pentru ca s-au socotit incorsetati in vechea relatie ,aveau nevoie de libertate si acum o gusta dar cu masura lasand loc de reintoarcere sau poate e numai o criza care trece ,iar la final toata lumea va uita tot de dragul reimpacarii.
        Sfaturi nu se pot da;adultii ar trebui sa-si desluseasca hibele reletiei si sa nu-i folosesca pe cei mici ca obiecte de santaj emotional, iar copiii ar trebui sa priveasca mai mult spre propriii parinti,sa le vada dramele,nevoile,sa le asculte justificarile ,sa reconsidere toata intamplarea ca pe o experienta de viata necesara deoarece vor creste,vor avea familii,copii si vor sti cum nu trebuie sa ajunga la astfel de rascruci.

False idiosincrazii

       Sunt o observatoare  analitica si-mi place sa cred ca dupa o perioada  mai  lunga sau  mai scurta de timp dau verdicte care  nu  sunt  departe  de adevar.
       De vreo doua ori in viata (atat imi amintesc acum) mi-au trebuit ani sa prind un fir lamuritor .Prima data era in liceu. Era una dintre profe ,in jur de 30 de ani ,nume polonez , ea preda engleza ("preda" era un fel de a spune, din cauza comoditatii ei eu nu stiu acum engleza cat mi-as dori) ,era uratica , dar ceva ma fascina la ea .O priveam minute in sir in timp ce ne povestea ceva  si  nu descifram  ce ma atragea. Poate era larghetea  opiniilor ,poate sarmul cultivat si un pic cosmopolit ,poate curajul ei de a ne pune 4 ani note din burta  intr-un liceu elitist .S-a dus liceul ,au trecut anii ,uitasem de asa-zisa mea manie cand a aparut o noua" victima":o doamna cam  de varsta mea  ,maritata cu un tip sturlubatic ,cu o fata imobila, o voce cu inflexiuni moi , usor sterse , cochetuta spre clasic  ,asezata cuminte de-a dreapta sotului  parca parandu-i gogomaniile. Viata a facut sa ne intalnim destul de des in ultimii 10 ani si n-am incetat sa adun in acest interval informatii ,aluzii ,observatii  care mai mult m-au incurcat...
       O zi frumoasa de vara in care ma intalnesc absolut intamplator cu cateva colege de liceu .Amintiri ,,glume ,nostalgii, rememorari, nume uitate :"ce mai face X?,"indraznesc eu .Tacere ,nimeni nu stia nimic .Insist .Exasperare :"ia mai lasa-ne cu aia,! era asa de interesanta ca nici nu ne-o mai amintim..."
      Deunazi ma intalnesc cu un prieten cu apucaturi psihologice si , dintr-una intr-alta, ajungem sa vorbim despre Y.:"interesanta tipa,"zic eu,"ei,as,o aia,.o oarecare",mi se raspunde.  
     Morala :Cred ca doua experiente de acest fel imi ajung sa inteleg ca nu vedem toti acelesi nuante ale culorilor :unii sufera de daltonism ,altii vad bacovian ,ceilalti vad sepia ,vad rubensian sau murchian, iar ultimii sunt orbi. Eu? Ma apuc sa desenez portrete -robot!
     

Juni si (ne)linistiti

       Ai nostri tineri mimeaza curiozitatea .Privirile chinuite care sufera de atata concentrare devin incolore cand un evrika timid le arata o necunoscuta descoperita. Pupilele dilatate de atata privit in gol privesc prin tine si nu prind nicio farama de adevar ,dreptate sau  onoare.
      Ai nostri tineri  isi falsifica  propria inteligenta .Iau ca personale ideile altora de pe net ,cred ca mediocritatea e un prag greu de atins si-l coboara la nivelul lor , obosesc repede sa se bata in idei si se apuca sa se injure.
      Ai nostri tineri simt fiori bollywoodieni ,isi exprima emotiile prin mesaje abreviate  ,asculta muzica la moda nu neaparat de calitate ,trateaza prieteniile si iubirile ca pe niste boli care sunt contagioase dar care trec repede daca nu le bagi in seama.
      Ai nostri tineri sunt dilematici  :ii acuza pe toti adultii de langa ei ca nu le acorda destula atentie ,educatie dar ,daca ceilalti o fac, tipa dupa drepturi, sunt exasperati de lungimea moralei .Cine sa-i mai inteleaga?
     Nu stiu de ce de fiecare data cand iesim dintr-o perioada a vietii o regretam si-i descoperim frumuseti post factum. Copilaria e plina de rautatile si imbrancelile prietenilor de joaca  ,de tradari si frustrari ,adolescenta inseamna debusolare  ,neincredere in adulti, in tine  ,in orice ,un start gresit pe care lupti mult sa-l reiei ,un timp pretios pe care il pierzi cu asa-zisii prieteni ce te lasa balta la maturitate ,maturitatea este o pierdere relativa de resurse in scopuri meschine,  resentimentele unei casnicii esuate sau nefericirea unei comunicari restrictive cu propriul copil .Iar batranetea aduce cu ea tradarile exterioare ale unei societati care isi distruge premeditat inteleptii inlocuindu-i cu netoti.
     Imi pare rau, dar intr-o noapte atat de urata de ianuarie, cu un vant turbat si taios ce a golit amenintator strazile ,nu gasesc resursele necesare sa construiesc  viitorul in roz!Intrebarea e: cei care vin dupa mine au aceste resurse ?

Un autobuz numit relaxare

        Mersul cu autobuzul urban are farmecul lui.
        Daca -ti place rutina cotidiana a asteptarii sosirii vehiculului multasteptat, vei vedea ca sunetul si culoarea strazii ofera aspecte inedite .Periplul meu incepe zilnic la ora 9 sau 10 si la acele momente trecatorii nu au pasul tocmai grabit ,ci usor ademenit de vreo vitrina cu reduceri sau de o conversatie cu un  cunoscut .De cele mai multe ori, oamenii merg spre centru ,au spinarea usor incovoiata de treaba urgenta de rezolvat ,de posibila lunga coada la care se vor aseza ,de dileme si viitoare esecuri. In sfarsit,vine 3-ul ce ma duce la munca .Mai de dimineata, forfoteala elevilor e acompaniata de zumzete ,conversatii matinale prelungi intre colegi ce se intalnesc peste doua statii ,mici dispute intre tineri si eventualele persoane varstnice agasate de cantece ,replici indraznete si eventuale obraznicii adolescentine .La ora mea de calatorie, lucrurile sunt mai asezate ,se poate asculta in liniste fie buletinul de stiri preferat al soferului  ,fie buletinul de stiri al opiniei publice .Acum auzi cat mai e intretinerea in diferite cartiere  ,unde se mai fac concedieri ,unde sunt strazi in santier, barfe noi si vechi despre primar si alte notabilitati, ce malpraxis s-a mai intamplat la spital sau povestea inflorita a unui accident auto .La intoarcere ,mult dupa pranz ,de obicei  autobuzul e mai gol, putinii calatori sunt fie elevi ,fie rataciti in trnzitia orasului  .Calatoria acum e mai degraba relaxanta ,am timp si chef sa privesc dincolo de fereastra peisaje arhicunoscute  ,sa -mi regasesc suflul pentru a parcurge momentul al doilea al zilei,pasul meu e mai usor la sosire  ,sunt descarcata de tensiunea profesionala .Am descoperit ca de la serviciu pana acasa am timp sa ma calmez dupa eventuale incidente ,ma eliberez de frustrari si resentimente ,aman razbunari si linsari ,ingrop securea micilor batalii .
      Probabil ca atunci cand imi voi lua carnet de sofer si voi parcurge aceeasi distanta cu masina ce ma asteapta in fata blocului  ma voi reincarca cu destula energie negativa care imi va aduce regretul ca am abandonat calatoria cu autobuzul.

Revolta de la miezul noptii

         Nu suport loazele!
         Eu numesc loaze copiii epigonizati ai unor inaintasi fals valorosi.
E vorba despre urmasii fazi ,ipocriti si cretinoizi care se ascund in spatele unor nume cunoscute in urbe si care, de la inaltimea numelui devenit celebru nu neaparat prin valoare ci prin cultivarea unor legende locale necesare oricarui orasel ce se respecta , ne dau lectii de viata pline de reprosuri si clisee stupide. Ma agaseaza morala suficienta siesi a acestor indivizi ce se abtin de obicei de la trebaluiala cotidiana a unui serviciu , ascunzandu-se dupa o constiinciozitate blazata si perimata si care apoi ,cand spatiul profesional e invadat de o criza , ies din barlog  cu aerul ca n-au contribuit la aceasta criza si ne pot urechia pe noi ceilalti, vinovati de forfoteala zilnica  .A tunci cand ii aud imi vine sa-i injur birjereste (desi habar n-am cum)  numai ca sa le vad mutrele descumpanite de vulgaritatea ce vine spre ei. Incapabili de ceva ,de orice ,cu gesturi care-i scot din amorteala o data la 2 ani,traind din renta parintilor si la umbra calduta a numelui , nu inteleg nimic din ceea ce noi traim zilnic: resorturile gesturilor noastre de a supravietui , ,reactiile noastre de revolta /resemnare /asumare ,nu accepta aroganti minimele dorinte sau aspiratii ale altora  ,se uita impersonali la bucuriile sau amaraciunile din jur.
         Jos cu ipocrizia si valoarea furata de la parinti! La marginea societatii cu hotii de nume la care n-au contribuit cu nimic decat cu grimase snoabe !Fii primul care aduci valoare, nu ultimul care o culegi!Fii tu insuti  ,nu copilul cuiva!

Exercitiu de prietenie

         N-am avut niciodata noroc de prietene .In patru decenii de viata pot numara pe degetele de la o mana pe cele cu care am tesut compatibilitati de orice fel. Habar n-am de ce,nu caut dinadins raspunsuri, doar constat. M-am obisnuit asa: o singurateca sociabila,o vorbareata ce e atenta sa nu devina penibila monopolizand discutiile in incercarea de a se face auzita.
         Prima prietena adevarata am gasit-o in adolescenta :mai mica cu un an,locuiam in acelasi camin scolar,aveam aliante spirituale, gandeam la fel  ,ocrotite de acelasi mentor ce ne dadea abonamentul lui de la Ateneu unde mergeam la concertele educative, sfatuindu-ne in iubirile noastre ,ajutandu-ne la scoala...Am continuat prietenia si dupa aceea ;in facultate de cateva ori am innoptat in casa ei de femeie proaspat casatorita ,i-am ascultat jeluirile despre soacra"poama acra" ,mai tarziu m-a salvat cu un sfat ,apoi intalnirile au fost din ce in ce mai rare pana au disparut cu totul...Preocupate sa ne traim vietile complicate ne-am dat uitarii  ...Acum vreo 2 ani o colega de la camin m-a gasit de revelion la telefon si mi-a dat nr celeilalte ,al prietenei mele  .N-am gasit acul in carul cu fan,nr era gresit .A mai trecut un an...un telefon in miez de zi oarecare :"Ghiceste ,cine e la telefon ?",n-am ghicit ,"Eu"(ea), bucurie ,mirare, graba de a povesti ,nevoia de a auzi ,de a vedea, promisiuni repezi de revedere ,cv-uri incomplete ,mici taceri.. .A mai fost apoi un telefon amanat de programul ei extrem de incarcat de femeie cu o cariera plina de evenimente ,raspunsuri grabite ,o invitatie a mea de a ne vedea in orasul meu prin care ea trecea in periplul peste granita. ..nimic...
        Vara acesta :incerc sa realizez un proiect dorit de multa vreme ,apelez la prietena mea pentru un sfat de specialitate ,raspuns vag ,apelez la un alt ajutor care ma asigura ca stie persoana potrivita care sa ma ajute prin functia pe care o ocupa. ..da un telefon si  ,ati ghicit ,.la capatul celalalt era ,da ,prietena mea din liceu.. .Proiectul e in derulare cu ajutor neutru de la niste oameni bine intentionati ,dar mi-am pierdut pentru a doua oara prietena de altadata.
        N-am avut niciodata noroc de prietene.

Cu masca,fara masca...

    Noul an mi-a adus un soi de incrancenare ,de revolta gratuita la TOT.  Puntile mele interioare parca se rupsesera si nu gaseam firul de pai de care sa ma agat .Stateam si cugetam daca sa mai carpe diem ,chestionarul lui Proust completat acum aproape 7 (?) ani pare depasit de un prezent care ma izoleaza perfid de ceea ce eram .E  evidenta la mine acum o nevoie exasperanta de orice mica placere,de orice dulce,de cuvant dus spre celalalt in incercarea de a ma elibera de frustrari gratuite. Si  EVRIKA! m-a gasit in cele din urma mangaierea fina a unor degete ce-mi corijau indemanatic ridurile persistente,m-au ademenit proustian mirosuri suave de aloe,castravete (!)  si argila reavana ,m-au inconjurat siret caldurile fluidelor revigorante aduse prinos obrajilor mei batuti de ger si toropiti de caldura placuta a conversatiei moi, de rutina .Un telefon de la o prietena neasteptata  ,o incapere primitoare plina de zumzet feminin ,miros de bine estetic , promisiunea desarta a recuperarii unei tinereti pierdute ...atat de putin ii trebuie unei femei sa redevina optimista...Totul s-a intamplat la un salon de cosmetica(in spatele Pietei Centrale),intr-un inceput de weekend ,langa niste gazde primitoare(dna Elena Pencea ,dna Rodica Geanta, dna Ramona Pandele).
   P.S .Va recomand masca verde tonifianta ,masca hidratanta cu multivitamine si toner-ul de curatat. Multumesc, Mihaela si ...carpe diem!

Un film la minut

         Am fost captivata aseara la tvr1 de filmul biografic al lui Peter Sellers. In alte conditii nu mi-ar fi atras atentia, dar ramasesem oarecum confuza saptamana trecuta cand l -am vazut pe actorul englez in "Petrecerea" .Atunci catalogasem pelicula ca ciudata si mersesem  grabnic la urmatorul film ales dupa criteriul premiilor. Filmul de aseara mi-a atras atentia prin imprevizibilitatea unui artist care nu numai ca facea filme amuzante prin anii'60 si "70, dar care avea o fire  si o fata atat de versatile incat aproape ca te speria. Catalogat de contemporanii sai ca savuros,amuzant fara efort, Sellers se confunda cu celebrul film "Pantera Roz"si cu nastrusnicul inspector Clouseau ,dar se pare ca toata viata a tanjit dupa un rol serios de drama pe care l-a obtinut in filmul" Un gradinar face cariera"  cu care a luat Oscarul.
          Filmul" Petrecerea ,"pe care vi-l recomand., ete o comedie neorealista , un adevarat film experimental , cu un scenariu de numai 63 de pagini , in care accentul e pus pe improvizatia actorilor. Sellers e un actor indian de mana a doua care e concediat de pe platourile de filmare unde a incurcat scenariul si a aruncat in aer decorurile si din greseala ajunge pe lista invitatilor intr-o megapetrecere in stil hollywoodian . Ceea ce urmeaza in cele 100 de minute este un joc de-a stangacia ,de-a impiedicatul si de-a creatul unor situatii incredibile care transforma casa sofisticata si  oaspetii rafinati  intr-un balci al desertaciunilor plin de spuma, pseudoconflicte  ,orgolii si un elefant pictat hippie .. .Odata ce creeaza si hiperbolizeaza aceasta nebunie ,eroul nostru ,Hrundi V.Bakshi  ,.paraseste grozavia intr-o masina cu trei roti.
        Pe langa jocul naivo-improvizator al lui Sellers, comicul de situatie e adus  si de majordomul beat la care par sa nu functioneze saturatia de alcool si atractia gravitationala si care completeaza aiuritor gagurile primului. Desi nu se cunosc, cei doi au contributii  substantiale la dezastrul final .Asezati langa ei fetele contrariate ale invitatilor  pusi  in  situatii ridicole si  snobismul arogant al amfitrionilor si o sa aveti spectacolul  complet al punerii in scena a tragicomediei umane.
       Vizionare placuta si...nu incercati asta acasa!

Hainele noastre cele de toate zilele

       Hainele noastre ofera privirilor celorlalti (dar si propriilor nostri ochi ) masura atentiei, a respectului, a autocunoasterii de sine ,a aspiratiilor noastre ,a dorintei noastre de a opri timpul in loc.
      Grija de a defini situatiile de viata in care  suntem pusi (casual/obisnuita ,oficiala,sport,standard ) ar trebui sa ne atraga atentia sa nu aparem in blugi la o sedinta cu superiorii,in trening la o sedinta cu parintii sau in bluza sclipicioasa la meciul de fotbal al copilului.B. imi zice ca in Occident e trendy sa asculti concerte simandicoase in blugi si tolanit pe iarba.Ma gandesc totusi  ca saptamana trecuta cand am vazut la Opera "Traviata" de Verdi mai mult respect cereau costumele elegante decat cardiganurile caratoare de sacose de la piata..Nu e o lume a aparentelor ci ,cred eu,o forma de respect fata de actul de cultura gustat colectiv, iar atentia acordata potrivirii hainelor arata ca nu ne  traim  viata de-a valma ci constientizam diversitatea momentelor.
      Cat de potrivite ne sunt hainele pe care am ales sa le purtam?Alocam ceva minute oglinzii,revistelor de moda  ,parerilor apropiatilor  ,,cantarului, barfelor colegilor sau ne alegem hainele cu ochii inchisi? Argumentul "port ceva confortabil" dovedeste comoditate si incremenirea cu anii intr-un tipar defazat
     .Ce mesaj vreau sa transmit la nivelul vestimentar?Ca nu-mi recunosc varsta si ma asociez unei adolescente perpetue cu haine dezvelitoare  ,ca ma rusinez cu tineretea mea si grabesc trecerea timpului spre hainele pensiei,ca am esuat lamentabil intr-un stil vestimentar nu clasic ci depasit,anost,ca port haine cu acelasi croi care creeaza impresia celorlalti ca ceasul meu s-a oprit in loc???
    Arata-mi ce haine porti si -ti voi spune ce aspiratii ai! Ati observat ca oamenii care primesc functii de conducere isi schimba garderoba? Intuitiv ei asociaza  noul rol social cu o nevoie de schimbare exterioara.Haina face pe om   , iar orice sef stie ca o tinuta superioara precedentei arata subalternilor ca statutul nou nu e o pura intamplare sau o greseala.
    In sfarsit ,omul face stilul dar si invers.Nu conteaza numai calitatea hainei,croiul potrivit cat si atitudinea asociata acestora,stilul prin care iesi din anonimatul unei incaperi ,al strazii. Acum asociem cu buna stiinta la fel de bunele maniere la niste haine care sunt ca o carte de vizita in fata unor necunoscuti sau care demonstreaza prietenilor ca au ce admira sau tie ca e fenomenal de cate ori te poti recrea.

Natura moarta cu oameni vii

     Traiesc  intr-o lume extrem de mica  ,cea a rutinii zilnice, si  ma umplu des de frustrari si resentimente de proportii nationale .Pentru ca nu ma pot abtine ( sau asa m-am obisnuit sau asa se poarta)  sa nu disec ceea ce ma preocupa raportandu-ma permanent la restul populatiei Romaniei.Oricum , am observat ca bucuriile raman individuale iar necazurile devin pretexte de prietenii pe viata
     .In vremuri de restriste avem tendinta de a ne etala hiperbolic atat realizarile cat si esecurile .Media vizuala ne asasineaza anual cu ocazia sarbatorilor fie cu emisiuni ce emana o bunadispozitie fortata (in comparatie cu scepticismul tau nefortat), fie cu povesti dramatice ale unor destine tulburate de boli incurabile(ce ne determina fortat sa ne gandim cat de norocosi suntem ca avem numai un ulcer) .Despre oamenii obisnuiti, care nu merg la schi in Austria,nu fac revelionul in Dubai sau care n-au nevoie urgenta de un transplant de ceva vital,aflam , in schimb, ca se cherchelesc si produc accidente pe soselele patriei,fie isi transforma bucataria intr-un fel de cantina sociala si gatesc bunataturi neaparat traditionale pentru tot satul...
      Si eu,si tu si toti cei carora le sunt adresate aceste minunate reflectari ale realitatii ,noi unde ne regasim si ce ar trebui sa intelegem? Sau poate n-ar mai trebui sa avem tupeul de a cere ceva de vreme ce nu oferim nimic...Hai sa schimbam ceva (pluralul colectiv cere si acordul celor asemenea mie) si sa cerem emisiuni care sa nu ne discrimineze:"Cireasa de pe tort" cu gospodine obisnuite care sa ne arate ca din cumparaturi penibil de ieftine ies mesele pe-o saptamana,  "Sa te prezint parintilor" cu instantanee ale apartamentelor in care convietuiesc trei generatii, " Schimb de mame"in care una dintre mame sa refuze intoarcerea acasa  pe motiv ca noua familie este ceea ce si-a dorit dintotdeauna...
    M-am saturat si de filmele de sezon ,stiti, cele cu eternul happy-end,care ne amintesc anual ca traim intr-o lume a miracolelor care se intampla, insa, la altii...Si cu restul anului cum ramane? Ne criogenam si ne trezim numai de Pasti si de Craciun? Pentru ca dupa o astfel de perioada incep sa devin carcotasa.Tara ma vrea pe langa prost,si bolnav si abandonat si neindemanatic si nedescurcaret si inadaptat social!
    Gata,m-am hotarat :o sa vorbesc cu Dorian si am sa insist sa dea admitere la Psihologie;pana termina el facultatea,  vom fi toti atat de  plecati de acasa,incat vom trai intr-o permanenta sarbatoare.

Exercitiu de autoreflectie

            Ce-am uitat?
    Data precisa a primei mele amintiri...
    Ce haine purtam atunci cand m-am indragostit prima data...
    Prima impresie despre lume dupa ce-am schimbat prefixul varstei ultima data..
    Ce ganduri am avut in prima zi de munca..
    Titlul primei carti citite...
    Sentimentul avut cand am iesit prima data din tara...
     Gustul strugurilor stafiditi din podul bunicilor...
     .................................................................................
          Ce tin minte?
     Ziua cand s-a nascut fratele meu
     Zilele cand au murit bunicii mei...
     Filmul pe care il vizionam cand am primit vestea mortii tatalui meu...
     Aspiratiile mele adolescentine...
     Efortul autodidact care m-a format...
     Zilele lui decembrie '89
     Ce haine purtam cand m-am indragostit ultima data...
     .........................................................................................
         Ce n-ar trebui sa uit?
      Afectiunea ce-o datorez parintilor mei...
     Rolul consecventei in ceea ce am devenit...
     Ca farmecul aristocratiei spiritului merita toate eforturile...
     Ca prietenia este o floare rara dar exista...
     Ca iubirea e si ea o floare rara care moare daca n-o pui intr-un ghiveci...
      Ca orice copil,.mai ales al meu,e o minune ...
      Ca fiecare varsta are farmecul si energia ei daca gasesti oglinda potrivita...
      ..................................................................................................  
         Ce n-ar trebui sa tin minte?
      Numele si chipurile dusmanilor mei
      Certurile cu cei apropiati mie
      Momentele de neincredere in mine...
      Lumina lampii de gaz la care imi citeam cursurile ca studenta...
      Momentele cand am fost invidioasa ,geloasa, rautacioasa, nedreapta,veninoasa...
      Prima dezamagire politica...
      Tradarile prietenilor mei...
       .....................................................................................................
       Si totusi Dumnezeu exista.Trebuie numai sa reinvat sa-l caut...
     

Limbajul universal al muzicii

     Astazi am avut o pofta nebuna sa ascult muzica.De orice fel  ,cantata de oricine ,in orice limba ,cu orchestratie  diferita. Mi-am amintit cu drag de "Jurnalul"lui Mihail Sebastian care la momentul lecturii m-a impresionat prin pofta autorului de a asculta si diseca muzica(buna) .O mai veche nostalgie neexplicata inca m-a impins spre Gil Dobrica .Sa nu razi! "Hai acasa"este un cantec ce-mi provoaca o stare speciala si din acesta cauza si interpretul lui,fan declarat al lui Ray Charles,chiar imi e simpatic(desi are o fata de caine de paza, cumsecade dar prost).
     Spre amiaza am folosit ca decor muzical Enia .Are o muzica instrumentala atat de dulce,relaxanta,usor lineara,cu rare inflexiuni acute.E o melodie "Memory of Trees" absolut charmanta ,f.vaga .cu o mecanica insesizabila ,.suna aproape cosmic.
    Am pus apoi "Happy birthday" cantata de Marilyn Monroe .Dureaza cateva secunde cele doua versuri pe care ea i le canta lui JFK si care ,la momentul respectiv, faceau publica relatia lor intima si declansau un oarece scandal ce-a facut mai vertiginoasa coborarea divei. Vocea ei rasfatata,blonda,neconventionala prin pauzele si accentele puse in cantec a umplut camera mea  si ,probabil si inima presedintelui american.
    Spre seara am nimerit Vivaldi si am ascultat 'The four seasons-Spring" .Prima parte imi era destul de cunoscuta  ,toata lumea o asculta pentru ca e placuta si la indemana de inteles .Urmeaza apoi" Allegro"care e vioaie ,repeta la nesfarsit acceasi tema muzicala. vioara are tonalitati si intensitati diferite ,jucause ,la randul ei orchestra intervine zglobiu,iar finalul este o incantare de flori,de gaze,de soare,toate intr-un crescendo hotarat ,clar. "Danza pastorale -allegro"are o alta tema reluata de mai putine ori,cu accente mai grave ce aduc largime  (pastoral=campenesc,larg) ,perspective,claritate. .Organizeaza intr-un fel lumea zglobie initiala. Si-apoi e acel solo al viorii care te tine cu sufletul la gura  ,fara pauze  intr-un crescendo dramatic ,sustinuta aproape de violoncelul acut . In sfarsit ,"Larg e pianissimo" l-am ascultat de doua ori .N-am inteles de ce si de unde aceasta tristete, gravitate la un anotimp al renasterii universale .O melancolie sfasietoare pe alocuri, jale, orchestra se aude tanguitor punctand grav tema ,parca se vorbeste  nu se canta ,iar finalul vine calm,legat."Vara"incepe la fel...
     A! Ceea ce mi-a sporit incantarea muzicala a fost ca am alaturat sunetului magic imaginea si am pus pe desktop Random .Neaparat trebuie sa vezi extraordinara bogatie de culori si forme care s-au asociat sunetului atat de placut.!Ca sa ma trezesc am ascultat apoi "Bolero"-ul lui Ravel . Care m-a trimis de urgenta spre rationalitate .Am pastrat totusi din beatitudinea initiala si-acum iti scriu,draga cititorule,ca sa te fac partas la bucuria mea.
   Te invit la muzica buna!

EXERCITIU DE ADMIRATIE

    Cred ca un barbat gol e ori o statuie,ori e neajutorat,vulnerabil si penibil.O femeie goala devine mai puternica si mai frumoasa cu cat este mai intens privita,cu cat isi  constientizeaza  propria nuditate .Frumusetea femeii aduce putere acesteia.Nimic nu se intampla daca femeia nu doreste asta .Ea detine controlul  .Femeia poate fi manipulata numai daca ea vrea asta(de obicei in numele iubirii/urii ).
Manipuleaza ca sa fie manipulata.
     Femeile sunt superioare barbatilor din doua considerente : aleg  intotdeauna cu o secunda mai devreme (o femeie simte cand un barbat o place inainte ca el sa stie ce i se intampla) si ,in timp ce barbatii se nasc din femei ,femeile se nasc tot din femei .De aceea barbatii au mereu probleme si frustrari (complexul oedipian).
    Pe de alta parte ,femeile valorizeaza si estetica anatomiei  masculine (vezi  Chipendale's) si frumusetea femeilor .Din aceasta perspectiva,femeile manifesta un soi de "bisexualism estetic",adica sunt capabile sa admire frumusetea ambelor sexe.
    Adevarata frumusete a unei femei nu vine din estetica armoniei anatomice ("corp de model"),nici din platitudinea aceea cu "frumusete interioara" ,ci din puterea principiului feminin si din modul cum interactioneaza cu principiul masculin .Importanta nu e imaginea in sine,ci impactul pe care il provoaca atunci cand este pusa in aplicare.
    Femeia trebuie sa fie , prin felul ei de a fi ,o adevarata sarbatoare a simturilor barbatului...

Dileme Culinare Hibernale

     Masa indestulata la romani: nelipsita salata boeuf cu maioneza sclipicioasa peste care troneaza milenar omul de zapada rupt din mediul lui natural si tinut in caldura casnica,friptura de porc(gratarul) rumenita mestereste in fata/spatele blocului,al carei iz adulmecator a patruns viclean in papilele gustative ale vecinilor,balcoanele cu rufe proaspat spalate si hainele parfumate ale trecatorilor grabiti,sarmalele gemene tipandu-si dorinta de eliberare din foile acrite de viata ale verzelor depresive si imparatescul tort ,alt fel in fiecare an,sedentar si plictisit pe platoul mostenire de familie,satul sa fie mereu ultimul la masa,agasat de bulele vigilente ale sampaniei care vestesc noul an.
     Meniul preferat sau impus de sarbatori?Legile nescrise ne indeamna linear spre cele de mai sus.Ruralul aduce vesnicia culinara ca o conditie a atingerii vesniciei edenice.Eternele si simpaticele babe ale fiecarei ulite sarjeaza traditiile mostenite in dauna preturilor mari la colebil,porcul injunghiat de ignat cere sa-i fie respectate porcariile...Urbanul mai trage snob chiulul curtand un curcan cu aere de paun.,amestecand spasmodic dulcegarii glicemice cu fructe exotice si sosuri extravagante intr-o simfonie a simturilor zapacite de atatea impulsuri .
     Fanatism culinar sau political corect nationalist?Toate combinatiile relationale verbalizate venite fie din media ce ne trimite didactic spre traditii,din anturajul feminin care schimba retete,corecteaza esecuri culinare ,transfera idei geniale verificate de stomacurile preopinentilor,consiliile rapide de familie ,in care privirile apoase ale masculilor casnici pot fi imblanzite doar de meniul traditional,toate acestea asadar sunt sceptice, usor ironice,blazate sau inchizitoriale daca e vorba de alt meniu.Atunci vox populi devine patriotarda si revarsa spre nefericitii indrazneti bulionul autohton al pierderii identitatii de neam,tara si indigestie nationalista.
      Drumul spre supermarket sau impacarea anuala cu rudele de la tara?E vremea sa te hotarasti:ori iei drumul supermarketului nou din orasul tau unde te incolonezi cuminte de-a lungul rafturilor de pe care te privesc impersonale toate victimele poftei tale hiperbolizate ,tu incercand zadarnic sa adulmeci un miros cunoscut ,un dram de demnitate a razboinicului care vaneaza pentru tribul lui,te lasi dominat de forta multimii masculine care te impinge potmodernist spre casiera(tu care visai la o vinatoare de ..orice)sau te asezi la fel de cuminte in coloana masinilor ce redescopera anual turismul rural cu experienta de neuitat a executarii fara mila a godacului obez in gura caruia va ajunge in final un mar,cu vizualizarea uneori participativa a drumului milenar al porcariilor de la origini pana la stomacul tau,cu zgomotoasele si sfatoasele dezbateri intre vanatorii de ocazie asezonate cu tuica fiarta si cu celebra pomana a porcului (un fel de thanksgivingday autohton ,),toate curmate brusc de hotararea de a ta intoarce la civilizatie si la vecinul de sus care ,sub influenta dulce a vinului de tamaioasa, a binevoit sa te inunde...
      Ma feresc de o concluzie personala,iar voua ,dragii mei gurmanzi,va urez ca noul an sa va aduca pe masa ce privelisti culinare visati  cu ochii,nasul sau gura,intelepciunea si indemanarea bucatarului biblic,rafinamentul gustativ care sa va duca spre adevaratul eden culinar precum si toleranta pentru gospodina care,intr-un exces de zel matern,va aduce in fata o reteta ce incepe pe pg45 si se termina la pg146.Pofta buna!

Vreau să fiu Hernando Cortez!

     E vacanță, au trecut sarbatorile de iarna și mai e destul timp pana la noul start. Încerc timidă și un pic timorată singurul joc care ma apropie de calculator: conQUIZtador. Ultima dată cand am incercat experiența aceasta am oferit un spectacol de neuitat celor din jur: mă agitam, țipam, vorbeam cu interlocutori imaginari, traiam intens puținele victorii, incercam sa memorez cu voce tare raspunsurile redundante și ma făceam una cu scaunul cand eram înfrantă de dușmani mai informați decat mine. Atunci monitorul devenea treptat dușmanul meu, iar butoanele alfanumerice ma trădau periodic.   
      Acestea fiind zise și trăite, in seara aceasta m-am apropiat destul de rezervată de campul de bătaie unde simțisem de destule ori gustul amar al înfrangerii umilitoare.
      Am totuși o seară bună, sunt inspirată și ma bucur în voie de spectacolul oferit. Privesc cu luare-aminte numele beligeranților și incerc indarjită să descopăr sexul, varsta, temperamentul și cunoștințele de ... gramatică. Pentru că, dragii mei, e greu să-ți dai seama de feminitatea/masculinitatea adversarului dacă se numește "darto, danibun, cala de nea". Oare cifrele alăturate numelor înseamnă varsta(Oana16, dar și Ella6), poate numarul preferat(yonell3) , poate numarul de la pantof(daniel45), poate numarul kilogramelor(john114). Dar despre temperament, ce să mai vorbim?! Odată înfranți sau învingatori, mulți folosesc chat-ul pentru a-și expune sentimentele/emoțiile/parți ale corpului/blasfemii/catalogări injurioase/imperative "prietenești" de trimitere spre carte/abordări sexualiste,rasiste,etc. Tot în chat vizualizez intre intrebările ce curg vioi pseudoconversații voit amicale în care cratima, virgula și semnele întrebării și exclamării sunt asasinate premeditat într-o veselie.
     Dintr-o altă abordare mă bucur de frumusețea jocului și, ca să nu par Gică-contra, sunt impresionată de cultura nu știu cat de generală cat mai ales de cultura concursului: numărul mare de participări duce la o recunoaștere rapidă a informațiilor corecte și la stăpanirea aparentă a unor domenii ale cunoașterii atat de variate și de dificile. Este un argument prin care i-aș incuraja pe copii, pe tineri și pe adulții cu timp liber și puțină autosuficiență să frecventeze asiduu aceasta cale informațională.
     Satisfacția este asigurată: vrei o asigurare rapidă și la obiect ca ești informat/luminița care palpaie pe răspunsul tău corect-yes! Vrei adrenalină și pulsul mărit/secunde puține pentru un răspuns corect-yes! Vrei razboi de cucerire și muniția potrivită/toata țara are culoarea ta-yes!(baiatul meu Dorian ma apostrofează:"rata mortalității la acest concurs e in creștere". Voi ce părere aveți?

O invitatie

    Fiecare zi pe care o traiesc construieste / accentueaza un univers al meu, intim si egoist, incadrat in propriile-mi limite temporale, intelectuale si emotionale, o lume in care ma intorc fara un impuls prealabil ca intr-o scoica sau cochilie. Lumea mea e si lumea ta si a fiecaruia dintre noi, n-o schimbam decat daca noi vrem si chiar si atunci o facem de dragul sau fortati de vremuri. In lumea mea nu sunt ,,sub vremuri" (sau asta-mi doresc), aici imi expun ce idei am eu chef, cu un limbaj ce ma caracterizeaza si care demonstreaza nivelul meu de educatie si instructie, aici imi iau libertatea de a critica, lauda, admira sau dispretui oameni, fapte, atitudini... Aici sunt ca pestele in apa si imi asum in proportii diferite cuvintele care vin dinspre inconstient sau subconstient. Sunt Demiurgul. 

    Fiecare zi pe care o traiesc construieste / accentueaza locul meu intr-un univers al tuturor, public, in care minutul meu exact este al tuturor, o lume in care imi traiesc permanent angoasele, frustrarile si bucuriile si in care nu pot sa ma ascund de privirile iscoditoare din jur. Lumea aceasta este sub vremuri, de foarte multe ori nu caracterizeaza pe niciunul de langa mine, imi cenzureaza ideile, cuvintele, atitudinile, faptele. Aici ma simt incorsetata si rasuflu usurata cand o parasesc sau cand am momente de revolta ce par s-o schimbe pentru cateva minute. Sunt Creatia acestei lumi si cateodata ma rusinez de ceea ce vad in oglinda. 

     Impartita intre doua lumi atat de diferite, uneori antagonice, incerc disperata sa le impac pe amandoua, rar se suprapun, de aici si privirea sau rationamentele mele ratacite. Asta e cuvantul, sunt o ratacita, o calatoare fara tinta care in fata aventurilor intalnite n-are alt gest intelept decat sa stea stramb si sa puna lumea in balanta lui ,,Ba una, ba alta". Va invit si pe voi sa fiti calatori printre dileme si perspective multiple, va invit sa nu dati verdicte , sa aveti puterea de a va mira, bucura si admira, sa fiti dezbracati de lumea exterioara pe care insa sa n-o uitati cand iesiti de pe blogul meu.

Chestionarul lui Proust

1. Principala mea trasatura
Seriozitatea... flexibila si receptiva
2. Calitatea pe care doresc sa o intalnesc la un barbat
Naturaletea inteligentei si a umorului
3. Calitatea pe care o prefer la o femeie
Lipsa ipocriziei
4. Ce pretuiesc cel mai mult la prietenii mei
Conversatiile suculente si sincere
5. Principalul meu defect
Impulsivitatea vanitoasa permanentizata si acutizata
6. Indeletnicirea mea preferata
Sa vorbesc/ conversez, sa caut oricand si oriunde inefabilul, atipicul
7. Fericirea pe care mi-o visez
Sa fiu rationala, echilibrata emotional si cu simtul masurii
8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire
Imbatranirea prematura intr-o singuratate a spiritului pierdut
9. Locul unde as vrea sa traiesc
Intr-o suburbie plina de verdeata a unui oras universitar... american, daca se poate
10. Culoarea mea preferata
Albul
11. Floarea care-mi place
Lacramioarele/ margaritare
12. Pasarea mea preferata
Paunul
13. Prozatorii mei preferati
Hortensia Papadat- Bengescu, Dostoievski, Kafka, Nina Berberova, Borges, Virginia Woolf
14. Poetii mei preferati
Baudelaire, Nichita Stanescu, Walt Whitman, Pillat, Arghezi, Shakespeare
15. Eroii mei preferati din literatura
Don Quijote de La Mancha, Oedip, Candid(Voltaire), Raskolnikov
16. Eroinele mele preferate din literatura
Madame Bovary, Doamna T., Ana Karenina, Nora(Ibsen)
17. Compozitorii mei preferati
Beethoven, Mozart, Bach, Verdi, Chopin
18. Pictorii mei preferati
Picasso, Dali, Tonitza, Andy Warhol
19. Eroii mei preferati din viata reala
Boierii de moda veche, aristocratii zilelor noastre(Marie Rose Mociornita), ,,Boierii mintii"(Neagu Djuvara), Christofor Columb, Bill Gates
20. Ce urasc cel mai mult
Nedreptatea repetabila
21. Calitatea pe care as vrea s-o am din nastere
Disponibilitatea de a fi buna cu ceilalti neconditionat
22. Cum as vrea sa mor
De batranete
23. Greselile care imi inspira cea mai mare indulgenta
Cele facute din inconstienta
24. Deviza mea
,,Carpe diem!"